243,6 milioane de acţiuni ale Fondului Proprietatea (aproximativ 1,8% din totalul acţiunilor FP) au fost transferate ieri, într-un timp foarte scurt, prin şapte tranzacţii, totalizând 122 de milioane de lei (29 de milioane de euro), la preţul de 0,5010 lei pe acţiune.
Fondul Proprietatea (FP) a anunţat marţi că a răscumpărat, în perioada 25-29 iulie, 36,35 milioane de acţiuni, care reprezintă 0,26% din totalul acţiunilor FP, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de 18,77 milioane de lei, la un preţ mediu de 0,51 lei pe acţiune.
Răscumpărările au avut loc în cinci şedinţe de tranzacţionare şi au fost realizate prin firma de brokeraj Wood&Company Financial Services.
Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat un profit net de 14 milioane de lei în primul trimestru din 2011, faţă de o pierdere de 23 de milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Acţiunile Fondului Proprietatea sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti începând din 25 ianuarie. În primele trei luni de la listare au fost tranzacţionate 2,6 miliarde de acţiuni FP, reprezentând 19% din capitalul Fondului. Totodată, valoarea tuturor tranzacţiilor cu acţiunile Fondului a depăşit 1,6 miliarde de lei.

Fondu