* cele 41 de cabaline din Deltă, care au fost salvate din "transportul morţii" de Fundaţia "Vier Pfoten" şi cazate temporar într-o fermă de la Urleasca, au trecut peste traumele fizice * în jurul datei de 20 august va începe operaţiunea de "repatriere"
Caii de la Letea, salvaţi de la moarte de iubitorii de animale din cadrul fundaţiei "Vier Pfoten" pe teritoriul judeţului nostru şi găzduiţi de o fermă din Urleasca s-ar putea întoarce în Delta Dunării spre sfârşitul acestei luni. "Avem aprobarea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi mai aşteptăm o aprobare din partea Primăriei comunei C.A. Rosetti din judeţul Tulcea. După ce va fi îndeplinită şi această formalitate, caii se vor întoarce de unde au plecat. Sperăm ca în jurul datei de 20 august să începem operaţiunea de «repatriere»", ne-a declarat Kuki Bărbuceanu, reprezentantul "Vier Pfoten". Potrivit acestuia, în momentul de faţă, toţi cei 41 de cai aflaţi în ferma de la Urleasca sunt sănătoşi şi au trecut peste traumele fizice provocate de capturarea şi urcarea forţată în TIR-ul care trebuia să îi transporte la abator. Din fonduri proprii, dar şi cu sprijinul unor iubitori de animale, "Vier Pfoten" a achiziţionat 1.000 baloţi de lucernă pentru hrănirea cabalinelor. În prezent, cinci voluntari se află în ferma de la Urleasca, pentru a-i hrăni şi a le aduce apă cu o cisternă, din canalele de irigaţii învecinate.
Reamintim că aceşti cai au fost crescuţi în regim de semisălbăticie în pădurea Letea, din Delta Dunării, de ţăranii din satele învecinate. În urmă cu aproape trei luni, sătenii i-au prins, i-au urcat într-un camion şi i-au trimis spre un abator, sperând să obţină bani de pe urma lor. Maşina a fost interceptată, însă, pe teritoriul judeţului nostru, de reprezentanţii Fundaţiei Vier Pfoten, care au sesizat autorităţile, reclamând faptul că transportul este ilegal. Caii au ajuns la Url