Grigore Gherman. Sînteţi student la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, fiind originar din Ţinutul Herţa. În calitate de muzician, înţelegeţi desigur că regulile prozodiei sînt la fel de importante ca şi cele ale armoniei. Dacă vă hotărîţi pentru prozodia clasică, măsura, ritmul şi rima trebuie să fie „potrivite” perfect, vorba lui Arghezi. Dacă decideţi să renunţaţi la ele, eliberarea se cuvine să fie completă. Versurile au cîte ceva frumos, dar sînt încă prea şcolăreşti: Mai e şi pentru mine loc în lume/ Sau locul meu e-n epoca lui Noe/ Sau de-a mea umbră nu-i mare nevoie?/ Doamne, de după Soare, spune-mi, spune!/ Mai sunt şi eu în nimicuri, în toate,/ Doamne, mai sunt şi eu sau mi se pare?/ (Doar curg ca apa într-o oarbă mare,/ Mânat de-o zi, alternată de-o noapte.)/ Poate sunt înghiţit deun peşte mare/ Ce numai în parabolă pluteşte/ Sau doar în aparenţe se roteşte? (Psalm I) Prea multe ţi-am spus, când nu trebuia,/ Prea puţine am rostit, când era nevoie./ Prea puţine îmi vei striga, când voi necesita./ Prea multe îmi vei şopti,/ când nevoie nu voi mai avea. (Prea multe, prea puţine) Vedeţi cum faceţi cu verbul „a necesita”. Cît despre peşte, el nici nu pluteşte, nici nu se roteşte, ci înoată. Dacă pluteşte, mai ales cu burta în sus, nu e bine...

Răzvan Popa. Desigur, menţiunea obţinută la un concurs serios constituie o recomandare. Totuşi nu putem vorbi deocamdată de publicare. În dorinţa dvs. firească de originalitate ajungeţi să frizaţi incoerenţa. Poezia este totuşi o formă de comunicare şi codul ei funcţionează dacă e acceptat de ambele părţi. Dacă un cititor nu va găsi nicio relaţie între sintagmele dvs. şi o realitate care să-i fie accesibilă şi lui, vă va abandona. Şi-apoi arta este şi seducţie, cititorul la care ne referim trebuie captivat pentru a ne citi. Dacă scrieţi: mama mea a fost un balon/ un pachebot pe undeva pe vreo