Mesajul a fost trimis. Multumesc!

85% din Maritimo Shopping Center a fost închiriat

Publicat in Curierul, vineri 5 august 2011 ·

Până în prezent s-au semnat acorduri pentru peste 85% dintr-un total al suprafeţei disponibile de închiriere de peste 50.000 de metri pătraţi din centrul comercial Maritimo Shopping Center din Constanţa, care va fi inaugurat în acest an în octombrie, se arată într-un comunicat remis de Immofinanz Group. "Estimăm că în ziua inaugurării centrului peste 90% din unităţile comerciale vor fi deschise, iar celelalte să se deschidă până în perioada Paştelui 2012. Interesul manifestat faţă de proiectul nostru de branduri internaţionale recunoscute este o dovadă a calităţii excelente şi a locaţiei acestuia şi arată încrederea retailerilor pentru piaţa din Constanţa", a spus Walter Woelfler, directorul de Retail al IMMOFINANZ Group.

Investiţia ce depăşeşte 100 milioane de euro este aşteptată să creeze peste 1.200 de noi locuri de muncă în Constanţa. Proiectul include Auchan, care nu va fi chiriaş, ci va achiziţiona spaţiul pentru hipermarket.

"Este un centru comercial de vârf şi va deveni o referinţă pentru piaţa de retail din România. Această realizare a fost posibilă cu sprijinul constant şi în parteneriat cu autorităţile locale, companiile de construcţii, retaileri şi alte părţi interesate", a adăugat Woelfler. Situat într-o locaţie ultracentrală, pe Bulevardul Aurel Vlaicu, Maritimo Shopping Center va găzdui peste 130 de magazine, o zonă atractivă de restaurante, facilităţi pentru petrecerea timpului liber şi distracţii, un cinematograf multiplex cu opt săli, un centru de fitness, squash şi biliard. Parcarea va oferi peste 2.200 de locuri.

Mixul de chiriaşi cuprinde de la cel mai mare hipermarket Auchan din oraş la toate cele şase mărci ale grupului Inditex (Zara, Bershka, Pull & Bear, Stradivarius, Oysho şi Massimo Dutti) sau la primele magazine H&M, C&A şi New Yorker din regiune.

Până în prezent s-au semnat acorduri pentru peste 85% dintr-un tot

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°