Prima oară am făcut asta la Geneva, la un târg de carte. Văzusem deja tot ce se putea vedea la vecinii de standuri, răsfoisem zeci de albume, stătusem proţăpit ore în şir în faţa unui agregat ultramodern, unde un individ apăsa nişte taste şi, la doi metri de el, era "scuipată" o carte (printată, legată, copertată) care avea toate coordonatele pe care specialistul i le hărăzise. Mânat de plictiseală, după patru zile de desfătări livreşti, am ajuns să fac nefăcutul. Adică, într-unul din cotloanele târgului, mi-am vârât capul într-o gaură operată în "Gioconda" leonardescă şi m-am lăsat fotografiat. Cu plete, mâni suav încrucişate şi peisaj toscan în spate.

Trebuie să vă spun că, până să ajung la poză, am îndurat o coadă considerabilă. Nevoia de prosteală a omului modern e nemăsurată ca şi grădina Domnului. Deşi experienţa amintită a epuizat toate frisoanele ludice posibile, am repetat-o, ba la Lisabona, în muzeul de "azulejos", ba la Cannes, pe aleea vedetelor, ba la Washington, alături de, pasămite, Bill Clinton (foto). E drept, pe vremea aceea Photoshop-ul nu exista.

Evoc toate aceste năzbâtii autobiografice, sub impresia succesului uriaş de care se bucură în acest moment, în Franţa, site-urile www.creermonlivre.com, www.monroman.com sau www.petit-livre.fr. Ele pun în practică o bună idee pentru întreprinzătorii români aflaţi fie la început de drum editorial, fie în prag de faliment, în acelaşi domeniu editorial. Toate trei funcţionează (demult, dar de-abia acum s-a năpustit succesul peste ele) pe un acelaşi principiu: romanul sau nuvela sau povestirea personalizabile. Cu alte cuvinte, în loc să uzurpi capul Mona Lisei, devii personaj principal într-una dintre piesele în proză matriciale care sunt puse la dispoziţie (roman poliţist, thriller, roman istoric, roman politic, nuvelă porno soft - sau, mă rog, hard etc.). Îţi oferi coordonatele (nume, prenume