„Doamnă, vă aduc tot io şi rigipsu’, e calitativ, nu ca astea care le-aţi avut înainte. Tapetu’ vi-l pun tot băieţii de la mine. (De partea cealaltă, în telefon, zuruie scurt o voce feminină.) Păi, da, că se poartă tapet acuma…“ Omul stătea tolănit la o masă pe terasa unui restaurant, iar pe burta-i impresionantă învelită molatic într-un tricou albastru şi-ar fi putut aşeza în siguranţă farfuria cu ciorbă. Omul are o echipă de meşteri şi, dacă „te laşi pe mîna lui“, îţi face casa ca-n reviste, într-o lună. În faţa lui, pe masă, mai odihnesc două telefoane mobile, în afară de cel lipit deja la ureche.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpDacă gusturile coincid şi dacă te laşi pe mîna lui, o să ai cornişe, colţare, scafe, brîuri, arcade şi volute de rigips prin toată casa. Ori se sparge peretele care desparte balconul şi se face acolo o arcadă vopsită violent portocaliu sau galben, mărginită măiastru de spoturi deasupra. Ori se sparge peretele care desparte bucătăria şi se face – dacă nu arcada cu spoturi – un blat de bar cu nişte frumoase colţuri casetate în care poţi pune coşuleţe, odorizante de cameră în formă de piatră de rîu sau o sticlă de vin roşu culcată în coşuleţul de servit. Poate şi poza aia frumoasă din Grecia, de anul trecut, cînd v-aţi fotografiat transpiraţi, roşii şi veseli (fusese al naibii de cald, peste 40) cu un imens homar viu din acvariul cu bietele vietăţi marine arătate cu degetul şi ajunse apoi în farfurie. Homarul ăla, săracul, probabil că mai trăieşte şi acum. Nu-l vroia nimeni, era prea impresionant, şi apoi, cum naiba se mănîncă aşa ceva?

Tot nenea burtosul se va ocupa şi de autorizaţiile de dărîmare a pereţilor despărţitori, acolo unde e nevoie. Are şi doi băieţi care ştiu să pună încălzire prin pardoseală şi să bage gresie prin toată casa, că „trage căldura la iarnă mai b