Nervozitatea a atins punctul critic. Fitilul a fost aprins în vara lui 2010, când una dintre principalele cerinţe ale FMI a fost achitarea datoriilor statului către furnizorii de medicamente din sistemul medical. Dar statul român a tras o păcăleală caragialescă, furându-şi căciula pe termen mediu. Revenind în acest an, delegaţia FMI a constatat că, deşi guvernul raportase în toamna lui 2010 achitarea tuturor datoriilor, acestea au crescut la loc. De fapt, administratorii sistemului ştiau că farmaciile evită să raporteze oficial toate datoriile pe care le au de recuperat de la stat, deoarece acesta din urmă nu joacă corect. Bine muştruluiţi de şefii FMI în spatele uşilor închise, guvernanţii au încercat să arunce pisica moartă în curtea producătorilor de medicamente. Dar aceştia sunt un adversar mult prea puternic pentru a accepta să fie victime şi, dacă în urmă cu o lună nimeni nu vorbea despre asta, acum Traian Băsescu anunţă că prioritatea zero este o nouă lege a sănătăţii.
O lege care va fi scrisă la solicitarea expresă a FMI, instituţia împotriva căreia mârâie multe voci dintr-un sistem sanitar care arde pe linia de conflict dintre două tabere: medicii care conduc sistemul şi oamenii de finanţe care distribuie banii. Primii, provenind în special din Ministerul Sănătăţii, susţin că singura soluţie este creşterea bugetului alocat sistemului medical. Şi au dreptate, căci statul român îndreaptă spre sănătate mai puţin de 5% din PIB, faţă de media UE de 8,7%. Nu poţi face din rahat bici, spun ei.
A doua tabără, cu rădăcini la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), susţine că nu există un control riguros al cheltuielilor şi că medicii refuză să strângă cureaua. Nu poţi continua să bagi bani într-un sac plin de găuri, spun ei. Şi au dreptate, căci sistemul este astfel construit încât fluxul banilor e dificil de urmărit. Această complicăţenie este med
