L-am injurat cu sete pe Cseke Attila, la inceputul mandatului sau, si nici nu mai tin minte de ce. Treptat, insa, am indraznit sa-l respect pe cel numit de un politician mai slobod spre intoleranta "ungur tanar si nesimtit".

Tenace, adica, asa cum, din pacate, numai politicienii maghiarii din Romania stiu sa fie in a-si urmari scopurile. Cu o componenta de catar pe care, treptat, am inteles-o si i-am incurajat-o. Omul s-a angajat sa faca reforma la fel de agresiv cum incepuse Eugen Nicolaescu, care din pacate si-a pierdut puterile pe drum, deoarece n-a fost sustinut.

N-a fost un comunicator, si asta l-a costat, incepand cu tragedia de la maternitatea Giulesti. Dar nu i-a pasat. A inceput ceva, si a avut taria sa recunoasca faptul ca nici macar nu este original, ca a preluat din ideile unui pesedist. Emil Boc a remarcat ca Cseke a facut bun pas important pe calea reformei, dar ca acesta a fost necesar, nu si suficient. Ipocrizie. Cum putea sa repare Cseke intr-un an doua decenii de desavarsire a dezastrului?

Cati dintre ministrii din ultimii 20 se pot lauda ca au avut forta sa starneasca un musuroi de interese, indolenta, la care s-a ajuns tocmai din cauza subfinantarii sistemului incurajat sa carpeasca, sau sa favorizeze furtul sau scurgerea de bani printr-o administrare criminala? Foarte putini.

Costurile reformei lui Cseke s-au simtit uneori dureros, multi s-au trezit ca drumul pana la cel mai apropiat dispensar s-a lungit cu 20 de kilometri, insa ministrul a promis ca va regla chestiunea, prin suplimentarea numarului de ambulante si revitalizarea unor dispensare in regim de asistenta primara de urgenta. De ce sa tina deschise sute de unitati pline de purici care functionau ca si case de batrani, cand putea sa obtina validarea statutului acestora dupa 90 de zile, timp in care sa se produca transferul la autoritatile l