Călătoria cu metroul se scumpeşte începând de sâmbătă 6 august. Astfel, o cartelă cu două călătorii va costa 4 lei, faţă de 3 cât este în prezent, iar o cartelă de 10 călătorii va costa 10 lei,faţă de 9 lei, preţul actual.
Abonamentul lunar de 62 călătorii va avea preţul de 35 lei, iar cel cu număr nelimitat de călătorii va avea acelaşi preţ ,de 50 lei. Pentru un abonament săptămanal vom plăti 15 lei, iar pe cel de o zi 6 lei.
Reprezentanţii Metrorex au anunţat vineri, 5 august, că din dimineaţa zilei de 6 august, tarifele călatoriei cu metroul cresc din cauza deficitului de finanţare de 90 milioane de lei. Scumpirile de combustibil din ultima vreme, alaturi de scumpirea elecricităţii au dus la această situaţie. Cartelele deja achiziţionate pana la data de 5 august inclusiv, pot fi folosite pana la terminatrea numărului de călătorii sau expirarea acestora. Ultima majorare făcută de Metrorex a fost în septembrie 2010, iar scumpirea de atunci a fost de 8%.
Călătoria cu metroul se scumpeşte începând de sâmbătă 6 august. Astfel, o cartelă cu două călătorii va costa 4 lei, faţă de 3 cât este în prezent, iar o cartelă de 10 călătorii va costa 10 lei,faţă de 9 lei, preţul actual.
Abonamentul lunar de 62 călătorii va avea preţul de 35 lei, iar cel cu număr nelimitat de călătorii va avea acelaşi preţ ,de 50 lei. Pentru un abonament săptămanal vom plăti 15 lei, iar pe cel de o zi 6 lei.
Reprezentanţii Metrorex au anunţat vineri, 5 august, că din dimineaţa zilei de 6 august, tarifele călatoriei cu metroul cresc din cauza deficitului de finanţare de 90 milioane de lei. Scumpirile de combustibil din ultima vreme, alaturi de scumpirea elecricităţii au dus la această situaţie. Cartelele deja achiziţionate pana la data de 5 august inclusiv, pot fi folosite pana la terminatrea numărului de călătorii sau expirarea acestora. Ultima majorare făcută de Metro