Plănuiesc de mult redactarea acestei epistole colegial-dramatice, dar hotărîrea de a nu o mai amîna mi-a provocat-o recentul articol al domnului Andrei Pippidi – „Crime în serie“ (referitor la PUZ-ul ce ameninţă perimetrul Liceului francez). Încă un text excelînd prin competenţă, documentare şi implicare, ce se adaugă intervenţiilor săptămînale în Dilema veche ale cunoscutului istoric – căruia nu pot decît să-i doresc să-şi ducă neobosit mai departe pledoaria pentru oprirea masacrului edilitar care flagelează Bucureştiul. Solidarizarea cu demersul şi atitudinea domnului Pippidi constituie aşadar punctul de plecare al prezentului apel către formatorii de opinie din mass-media.

Sub ochii noştri ai tuturor, de ani de zile, Capitala (şi aşa traumatizată de stricăciunile vechiului regim) e victima unui insidios proces de falsă autodistrugere, cu acte în regulă, în urma căruia mafia cu mănuşi a speculei imobiliare îşi clădeşte imperiul kitsch. Dacă am socoti Bucureştiul o fiinţă, am putea compara această agresiune cu otrăvirea plămînilor prin care oraşul respiră. Se întîmplă însă că tocmai zonele vitale pentru memoria şi atractivitatea lui turistică (!) sînt cele mai de PREŢ în ochii parveniţilor, dornici să se reinventeze, uzurpînd amintirea adevăratei „lumi bune“ care dădea cîndva strălucire şi farmec micului Paris. În termeni mai aspri, dar plastici, îmi vine să spun că, sub privirile noastre placide sau greşit-îngăduitoare, Bucureştiul cheleşte. Locurile dezgolite în cartierele cele mai frumoase şi... „protejate“ se înmulţesc peste noapte, lăsîndu-ne perplecşi. Fapt aparent paradoxal, dacă observăm, pe de altă parte, vigilenţa crescîndă a diverselor ONG- uri, asociaţii, site-uri sau chiar publicaţii pro-patrimonio, tot mai active în ultimii ani. Încît se ridică întrebarea: Cum de rezultatele nu sînt pe măsură? Cum de atîtea voci, proteste sau manifestări în