Steaua și Rapid n-au părăsit stadioanele lor tradiționale de drag, că li s-a cășunat! Deși Gigi Becali și George Copos au susținut contrariul, ambele au fost silite s-o facă din cauza datoriilor față de proprietarii bazelor respective, MApN și Ministerul Transporturilor. La cît se ridică restanțele e dificil de precizat deoarece fiecare parte invocă altă sumă. Cert e însă că ele există și, fiind la stat, trebuie plătite. Dintr-o dată sau măcar eșalonat, dar trebuie plătite.
Convinși că National Arena va fi dată în folosință pe 10 august și că vor putea disputa acolo partidele de-acasă cu costuri mai mici, Becali și Copos au înghețat o vreme orice dialog cu “exploatatorii” din Ghencea și din Giulești. Nu neapărat din zgîrcenie, mai ales din vanitate. Dar și-au greșit socotelile întrucît inaugurarea modernului stadion s-a amînat, iar Primăria Capitalei a umflat la 70.000 de euro chiria pentru orice meci care va fi găzduit de National Arena! Prețul nu-i exagerat, e de-a dreptul scandalos!
Din momentul acela, avertizați că, în loc să economisească, riscă să cheltuiască mai mult, patronii au început ușor să bată în retragere, discret. Orgoliul i-a împiedicat să recunoască public că s-au pripit, dar au devenit mai concesivi. Inițial neclintit în refuzul de a se întoarce în Ghencea, Becali și-a îndulcit discursul, pentru a declara deunăzi că “vom mai vedea ce va fi!”. În paralel, acceptînd reducerea contractelor cu condiția să-și primească restanțele, și partenerii de dialog s-au mai domolit. Astfel s-a născut o ultimă speranță.
Deoarece sumele în discuție nu-s astronomice, pare pe deplin posibil să se ajungă la semnarea unor noi acorduri. Vor mai pune cluburile, vor mai lăsa ministerele, important e să se renunțe la pozițiile de forță din pricina cărora nu cîștigă nimeni. Dimpotrivă, pierde toată lumea!
Se știe de ce. Pentru că se vor găsi greu, s