Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unele agenţii de turism preferă să scoată litoralul românesc din ofertele lor

Publicat in Curierul, vineri 5 august 2011 ·

Acestea afirmă că nu e uşor să vinzi litoralul, pentru că imaginea lui nu e foarte bună

Pentru alte agenţii, acesta a devenit afacerea de bază, atrăgând români, pentru că este o destinaţie populară şi ieftină

Însă toţi tour-operatorii sunt de acord că preţurile sunt prea mari în comparaţie cu ce oferă staţiunile

Unele agenţii de turism preferă să scoată litoralul românesc din ofertele lor, schimbându-şi astfel strategia, întrucât consideră că este dificil să vinzi pachete pe litoral şi că există multe nemulţumiri în ceea ce priveşte calitatea.

În acelaşi timp, litoralul românesc, care deţine 40% din capacitatea de cazare la nivel naţional, a devenit afacerea de bază pentru unele dintre marile agenţii de turism româneşti, scrie Mediafax.

Cea mai mare agenţie de turism din ţară cu acţionari români, Eximtur, al cărei punct forte a fost în ultimii ani litoralul românesc, a schimbat parţial strategia şi s-a orientat mai mult cătreturismul extern. "Deşi nu pare, nu e uşor să vinzi litoralul românesc, pentru că imaginea acestuia în România nu e foarte bună şi există multe nemulţumiri vis-a-vis de calitatea serviciilor în staţiuni. Pentru o agenţie care trimite turişti la marea românească rata câştigului este, în medie, de 7,5%, mult mai mică faţă de destinaţiile externe, unde e de 10-12%", spune Lucia Morariu, care a adus anul trecut pe litoral circa 50.000 de turişti români, cu o cifră totală de vânzări pe litoral de aproximativ 20 milioane de lei (4,7 milioane euro), faţă de 6 milioane de euro în anul 2009 şi aproximativ 60.000 de turişti.

Printre argumentele avute în vedere de Eximtur atunci când a renunţat să mai considere litoralul o prioritate se numără accesul greoi, din cauza drumurilor proaste şi aglomerate, ambientul din staţiuni (câini vagabonzi, parcuri neîntreţinute şi zgomot), lipsa agrementului şi a facilităţilor d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 17 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 2 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°