Elli Paionidiou
Magdalena, Magda, Maggie…
Editura Omonia
Traducere de Christina Christodoulou-Todea. Cuvânt-înainte de Niki Marangou. Romanul a apărut în 2004 şi este rodul experienţei unei femei care trăieşte în secolul XX în Cipru, dar care circulă în toată lumea. Autoarea, originară dintr-o localitate din apropierea oraşului Limasol, a urmat studii economice la Atena şi s-a ocupat apoi cu jurnalistica, colaborând, o vreme, şi cu Radioteleviziunea cipriotă. A publicat mai bine de 30 de cărţi: poezie, proză (nuvelă, roman şi cronică), literatură pentru copii, piese de teatru pentru copii, puse în scenă în Cipru şi în străinătate.
Dan Liviu Stănescu
Povestiri de pe Dealul Negru
Editura Meronia
Arhitectul Dan Liviu Stănescu (1953-2010), stabilit din 1989 în Italia, a fost pasionat de grafică şi de scris. La vreo două luni de la moartea fulgerătoare, i s-a deschis o expoziţie de grafică la Bucureşti, despre care ziarul nostru a relatat pe larg. Concomitent cu expoziţia, la sfârşitul lunii mai, a apărut acest volumaş prefaţat de prietenul său Daniel Nicolescu şi postfaţat de editoarea Jana Balacciu Matei şi care cuprinde şi ilustraţii ale autorului. Cartea nefiind finalizată de autor, editorii îi adaugă şi un proiect de sumar, un fel de "decupaj tehnic" din care reiese complexitatea scrierii avută în vedere de Dan Liviu Stănescu (fiecare capitol de sugerat printr-o frază ori două).
H. Salem
Cercul virtuos
Editura Tritonic
Prefaţa, de Lucia Verona, istoriseşte "aventura" acestei cărţi, acum în ediţie necenzurată. Cartea a apărut în 1977, a trecut de toate formele de cenzură, dar la ultima s-a oprit. După ce erau tipărite, volumele mai erau citite de cineva, care dădea "bunul de difuzare". Peste acest hop cartea n-a trecut şi toate aproape toate cele 30.000 de exemplare - în afara câtorva