Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat, ieri, că este verificat de DNA pentru presupuse fapte de corupţie în urma unui denunţ făcut de "persoane răuvoitoare", în legătură cu construcţia casei sale şi cu vânzarea supraevaluată a unui apartament, citat de Mediafax. Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a organizat, ieri, o conferinţă de presă la locuinţa sa din Miercurea Ciuc, întrucât imobilul este obiectul sesizării făcute la DNA, în care se reclama că el ar fi primit o parte din contravaloarea proiectului comandat pentru clădirile nou construite ale spitalului, din această sumă fiind realizată proiectarea casei din strada Denes Laszlo nr.11, respectiv o parte a lucrărilor de către firma de proiectare câştigătoare în cadrul procedurii de achiziţie.
În acelaşi denunţ, Borboly Csaba mai este acuzat că a vândut la un preţ mult mai mare un apartament pe care l-a deţinut în Miercurea Ciuc, pe strada Korosi Csoma Sandor, respectiv cu 50.000 euro în loc de 20.000 euro. Borboly Csaba a precizat că acesta nu este primul denunţ "calomnios" la adresa sa şi că el face parte dintr-o lungă serie care durează de aproximativ un an. "Acest denunţ se înscrie în seria de acţiuni din ultimele luni care sunt menite să denigreze persoana mea şi pe soţia mea, familia mea. Opinia mea este că în spatele acestor acţiuni stă transmiterea spitalelor la judeţe, probabil că au fost lezate nişte interese parţiale în această procedură. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc. (...) Cred că am lezat interese economice participând activ la redresarea sistemului sanitar din judeţul Harghita. Este al doilea denunţ calomnios făcut de persoane răuvoitoare, poate este un bărbat, poate o femeie, poate un grup", a declarat Borboly.
Preşedintele CJ Harghita a precizat că s-a prezentat, vinerea trecută, la DNA Mureş, "la solic