UniCredit Ţiriac Bank, controlată de grupul italian UniCredit în parteneriat cu omul de afaceri Ion Ţiriac, a obţinut în trimestrul al doilea un profit net de 60 mil. lei (14,5 mil. euro) după standardele internaţionale de raportare (IFRS), în creştere cu circa 77% faţă de trimestrul I, însă în continuare sub rezultatul din urmă cu un an.
La nivelul primului semestru, câştigul s-a ridicat la 94 mil. lei (22,6 mil. euro), fiind cu 37% mai mic decât în urmă cu un an.
Spre deosebire de alte bănci, la UniCredit arată mai bine cifrele după standardele româneşti de contabilitate, care arată un profit net pe T2 de 72 mil. lei, în creştere cu 38% faţă de T1. La semestru, profitul ajunge la 124 mil. lei (aproape 30 mil. euro), de patru ori mai mare decât acum un an şi al treilea ca mărime pe piaţa bancară, după BRD şi BCR, dar înaintea Raiffeisen.
După un început de an marcat de incertitudini şi de costul provizioanelor, trimestrul al doilea a adus o creştere de peste 8% a soldului creditelor, până la 14,4 mld. lei
(3,4 mld. euro), în contextul în care Răsvan Radu, şeful băncii, vorbeşte despre semnale pozitive în economie şi pe piaţa bancară. "Am reluat creşterea portofoliului de credite şi am trecut deja de nivelul de vârf al împrumuturilor neperformante." Circa 69% din portofoliu reprezintă creditele corporate, unde banca are cea mai puternică poziţie, în timp ce creditele de retail însumează 4,5 mld. lei (31% din total).
Pe lângă creditele din bilanţ, UniCredit are finanţări externalizate de încă 2,8 mld. lei (circa 667 mil. euro).
Totuşi activele băncii încă nu au egalat nivelul de la sfârşitul lui 2010, ridicându-se la 20,5 mld. lei (4,8 mld. euro).
Ponderea provizioanelor în totalul portofoliului de credite a continuat să urce, dar uşor, de la 6% în T1 la 6,2% în T2, acestea reprezentând aproape 0,9 mld. lei. Costul anualizat al