Mai cunoscut pentru cântecele critice pe care le cânta la adresa regimului comunist, arhitectul Alexandru Andrieş, profesor la „Ion Mincu“, a luat 4 la proba de Matematică de la admitere.
Nu are nici acum telefon, îl refuză de aproape 20 de ani, iar obţinerea unui interviu poate fi doar rezultatul unui intens schimb de e-mailuri. Crede că umorul te poate face să suporţi mai uşor aproape orice situaţie. Îi trimite la-nvăţat pe cei peste 100.000 de viitori candidaţi ai Bac-ului de toamnă şi recunoaşte că el însuşi a fost la un pas să rateze admiterea la Arhitectură din cauza unei greşeli de calcul. Îi place să fie profesor (conferenţiar doctor), tot la Arhitectură, între altele, pentru că „studenţii nu te lasă să rugineşti". A început să cânte pentru că un prieten student l-a „obligat aproape"
să asculte Beatles.
Aţi copilărit la Braşov. Care sunt primele amintiri legate de şcoală?
Cu mine a început balamucul puţin mai devreme, pentru că au fost persoane care ziceau fie că ar trebui să mă ţin de desen, fie să merg la un fel de grădiniţă de muzică. Eu n-am vrut, iar maică-mea a fost de acord cu mine. Am avut nişte părinţi foarte drăguţi, maică-mea spunea mai târziu că n-a vrut să primească reproşuri cum că „mi-a stricat copilăria". Ţinea cont de ce spuneam, iar eu am preferat şcoala normală, cu ceva în plus: să cânt, să desenez...
În 1975, în primul an de concerte
Unde aţi mers la şcoală?
Am început şcoala în cartierul Tractorul, unde locuiau părinţii mei, şi ţin minte că prin clasa a VI-a maică-mea era foarte deranjată de faptul că aveam note foarte mari. După părerea ei, şi s-a dovedit că a avut dreptate, asta înseamna că şcoala nu era foarte bună. Sigur că atunci ziceam: „Părinţii altor copii se supără când vin cu note mici, tu îmi faci scandal că vin doar cu note mari". A făcut ea investigaţii
