Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gavrilă Grebenişan: "În Spitalul Judeţean nu se mai intră fără concurs"

Publicat in Bihoreanul, vineri 5 august 2011 ·

Anul trecut, când era numit la şefia Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie în ciuda faptului că e inginer mecanic, a fost considerat un neavenit. Astă-primăvară, după ce Maternitatea a devenit secţie a Spitalului Judeţean, a fost scos temporar "pe tuşă", dar de o lună a revenit ca manager peste cel mai mare spital din judeţ, cu peste 2.000 de angajaţi şi 1.071 de paturi.

În discuţia cu BIHOREANUL, Gavrilă Grebenişan spune cum a încheiat "conturile" cu ginecologii universitari, dacă a fost primit cu ostilitate şi la Judeţean, care sunt problemele acestui spital şi cum vrea să le rezolve...

Puteau fi şi nepoţii Papei

- Imediat după numirea la Maternitate aţi intrat în conflict cu "lumea medicală". V-aţi da acum pe mâna unui doctor orădean?

- Am apelat nu de mult la un medic de la Judeţean, iar ca pacient sunt cuminte şi disciplinat. Pentru că, totuşi, întrebarea bate altundeva, vă răspund: nu am nicio problemă cu medicii corecţi, ci cu indolenţa, incompetenţa şi minciuna. Cu aşa ceva nu sunt de acord, şi probabil de aceea unii au înţeles greşit că aş avea ceva cu medicii.

- De ce la Maternitate aţi renunţat la patru medici universitari? Nu ştiaţi că veţi avea probleme?

- În 1990, Maternitatea avea 5.200 de naşteri, 650 de paturi şi 18 medici. În 2010, erau 4.000 de naşteri şi 340 de paturi, dar numărul medicilor a urcat la 40. Fiindcă erau prea mulţi ginecologi faţă de normativele Ministerului Sănătăţii, a trebuit să reducem din ei. Am renunţat la cei care au avut cei mai puţini pacienţi şi cei mai mici indici de complexitate a cazurilor tratate. Altfel spus, la cei a căror muncă nu acoperea nici salariile pe care le primeau. Unul din ei figura că în acelaşi timp se ocupa şi de paciente la Maternitate, şi că preda studenţilor la Facultate, şi avea program şi la cabinetul privat. Nu vreau să dau nume, dar situaţia lui e cunoscută. @N

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°