Păcat că nu s-a tradus mai mult din Thomas Bernhard (1931-1989), un prozator și dramaturg austriac foarte interesant. Paralela 45 i-a tradus acum cîțiva ani romanul Vechi maeștri, i s-au jucat cîteva piese, în maghiară și română, și cam atît. I-am citit de curînd romanul Der Untergeher, în traducere franceză – Le naufragé, ceea ce nu pare foarte aproape de adevăr (în engleză a dat The Loser). E povestea, foarte eliptică, a doi foști pianiști care, în tinerețe, urmaseră timp de un an, împreună cu Glenn Gould, o master-class condusă de Horowitz la academia Mozarteum. Totul e o ficțiune, desigur, Glenn Gould nu a studiat niciodată cu Horowitz. Dar nu asta contează, ci faptul că cei doi, care se și împrietenesc foarte repede cu congenerul Gould, au, în el, revelația geniului. Ceea ce îi face pe amîndoi să renunțe la pian. Deși fiecare dintre ei e conștient că putea deveni un mare virtuoz, cu o carieră internațională de anvergură, unul dintre cei mari, aleși. Dar nu cel mai mare, nu geniu, așa cum îl recunoscuseră fără rest pe Gould, din momentul cînd acesta cîntase pentru prima oară, în fața lor, Variațiunile Goldberg. Din acest moment, cei doi reacționează diferit. Unul se îndreaptă înspre „științe umane“, dar rămîne steril și se lasă mistuit de o frustrare din ce în ce mai mare care atinge patologicul și îl duce, în cele din urmă, la sinucidere, la nici un an după moartea lui Gould. Celălalt, naratorul, mai rațional, se îndreaptă spre eseistică; scrie greu, lucrează la un studiu despre, firește!, Glenn Gould și încearcă să înțeleagă. Ciudat roman, cu o scriiturăspecială, dar nu mult diferită de a Vechilor maeștri. Bernhard desenează un fel de spirală, fiecare frază repetînd-o parțial pe precedenta sau pe cele dinainte, dar adăugînd mereu cîte ceva. E un fel de a reda mișcarea aproape circulară, repetitivă a gîndului, a monologului interior. Povestirea se împlete