Când am auzit că dosarele Vîntu se redeschid şi se conexează, mi-am zis că asist la o nouă furtună într-un pahar cu apă.
Când am văzut conţinutul celor 250 de pagini ale ordonanţei emise de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie am realizat că, în sfîrşit, am putea fi martorii unui cutremur urmat de tsunami.
Procurorul General Laura Codruţa Kovesi a constatat că, în ceea ce-l priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu, soluţiile de neîncepere a urmăririi penale, de netrimitere în judecată sau de disjungere a cercetărilor date în mai multe cauze au fost nelegale şi le-a infirmat. În consecinţă, vor fi redeschise şi se vor judeca într-unul singur cinci dosare. Ele vizează păgubirea investitorilor FNI (două dosare), prejudicierea Băncii Agricole, constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi falimentul Băncii Române de Scont (BRS).
Râuri de cerneală au curs pe aceste teme în ultimii 11 ani, dar pe Sorin Ovidiu Vîntu nimeni şi nimic n-a reuşit să-l atingă, cu adevărat. Doar în dosarul BID a fost condamnat, însă prescripţia l-a scutit de executarea pedepsei. Vîntu nu putea scăpa de mâna lungă a justiţiei fără contribuţiile unor procurori sau ale unor judecători, după cum nu putea face şi desface lucrurile în politica românească fără umbrele politice.
Un cutremur în parchetele şi înaltele instanţe din România este necesar precum aerul pentru recredibilizarea justiţiei în ochii opiniei publice româneşti şi internaţionale. El este posibil doar dacă procurorii şi judecătorii vor şi au curajul să-şi facă meseria, indiferent de posibilele presiuni şi intervenţii. Presiunile ar putea fi multe, fiindcă nume sonore din tot spectrul politic, din justiţie, din instituţii importante ale statului, din mediile bancare sau din presă s-au dedulcit la banii FNI şi FNA sau la împrumuturi nerambursate băncilor controlate la un moment da
