Rămăşiţele unei a doua Luni - care a orbitat în jurul Pământului timp de milioane de ani - ar putea fi împrăştiate pe partea nevăzută a Lunii, susţine un studiu citat de ziarul britanic "The Guardian".
Se crede că cele două Luni au fost create în acelaşi timp dar, după o perioadă de co-existenţă liniştită, par a se fi ciocnit cu viteză mică, aducând-o pe una dintre ele la o dimensiune de trei ori mai mică decât cealaltă, întinsă fiind pe suprafaţa celei mai mari, asemenea unei plăcinte cosmice.
Cercetătorii au făcut publică această ipoteză după ce simulările pe calculator au demostrat că o coliziune cu un al doilea corp cosmic, foarte asemănător Lunii, ar putea fi explicaţia pentru aspectul diferit al celor două feţe ale Lunii.
Partea mereu vizibilă a Lunii este întinsă şi plată, în timp ce faţa îndepărtată este mai muntoasă şi mai densă.
Ideea specialiştilor a fost construită pe baza teoriei "marelui impact", care presupune că o planetă de dimensiunea lui Marte a lovit Pământul la începuturile sistemului solar, provocând o ploaie de rămăşiţe cosmice, care s-au unit ulterior şi au format Luna.
"Impactul a produs un disc de sfărâmături în jurul Pământului şi din această explozie s-a format Luna, dar nu există niciun motiv să credem că doar o Lună a fost formată," a declarat Martin Jutzi, profesor la Universitatea din Berna, pentru "The Guardian".
Jutzi şi colegul său, Erik Aspaugh, profesor la Universitatea din California, au decis să simuleze ce s-ar fi putut întâmpla dacă o a doua Lună ar fi fost creată din roca şi praful rezultate din "marele impact".
Simulările computerizate au arătat că un corp ceresc foarte asemănător Lunii cu un diametru de aproximativ 1.200 km, ar fi putut acompania Luna vreme de zeci de milioane de ani. Dacă "marele impact" s-ar fi petrecut la o viteză foarte mare, planeta ar fi format un crater în co
