Pe data de 6 august, crestinii ortodocsi si catolici sarbatoresc Schimbarea la Fata, una dintre cele mai mari sarbatori religioase. Ziua se refera la momentul in care apostolii Mantuitorului, aflati pe muntele Tabor, s-au convins ca acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci insusi fiul lui Dumnezeu.
Din punct de vedere religios, Schimbarea la Fata a Mantuitorului reprezinta data la care Iisus, impreuna cu trei dintre mucenicii cei mai apropiati, Petru, Iacob si Ioan, a urcat pe muntele Tabor ca sa se roage.
Aici, apostolii au fost invaluiti intr-un nor de lumina, in timp ce Iisus se ruga, iar apoi au auzit un glas care le-a spus: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5). Isus le-a poruncit celor trei sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele vazute si auzite, pana dupa invierea Sa din morti.
Trecand peste semnificatia religiasa a acestei sarbatori, in popor a fost asimilata ca zi ce marcheaza despartirea de vara, schimbarea vesmintelor naturii, dar si ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregateste sa vina, toamna. De-acum, frunzele incep a se ingalbeni, se racesc apele, pleaca pasarile migratoare, taratoarele si insectele se pregatesc sa intre in pamant, adapostindu-se peste iarna.
6 august constituie, de asemenea, un moment important in calendarul viticol, in aceasta zi nu se lucreaza si la biserica se duc poame din noua recolta, se binecuvanteaza si se impart. Tot acum se aduna si plantele de leac. Pana la aceasta sarbatoare trebuie terminat cositul si facutul fanului, pentru ca se trec florile si iarba imbatraneste, diminuand astfel, calitatea furajelor.
Se crede ca in aceasta zi, nu e bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de cineva, ca asa vei fi tot anul, pana la urmatoarea sarbatoare. Fetele sunt sfatuite sa nu se pieptene in aceasta zi pentru ca