* este vorba despre un mopedist şi pasagera acestuia, care au fost loviţi de către un autoturism * şoferul maşinii nu a acordat prioritate de trecere şi a izbit în plin vehiculul pe două roţi * tinerii nu purtau cască de protecţie, iar în urma coliziunii s-au ales cu leziuni corporale serioase
Un grav accident rutier s-a produs joi seară în Brăila, din cauza neatenţiei şi a teribilismului celor implicaţi. Mai exact, Emilian C. în vârstă de 37 de ani, din municipiu, aflat la volanul maşinii sale, nu a fost atent şi a intrat într-un moped care venea din sens opus. În urma impactului, atât conducătorul mopedului, Cătălin A., în vârstă de 26 de ani, cât şi pasagera acestuia Silvia P., de 20 de ani, au suferit răni deosebit de grave. Niciunul dintre aceştia din urmă nu purta cască sau echipament de protecţie, aşa cum prevede Legea. "Joi seară în jurul orei 22.15, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Bulevardul Dorobanţilor, la intersecţia cu strada Şcolilor, a efectuat viraj stânga fără să acorde prioritate de trecere mopedului condus din sens opus, de un tânăr de 26 de ani, din Brăila, şi a intrat în coliziune cu acesta", ne-a declarat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. La câteva minute de la producerea accidentului un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a sosit la locul faptei. "Apelul a fost primit prin 112 la ora 22:16 iar Ambulanţa a sosit la locul solicitării la ora 22:18. După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor, pacienţii au fost transportaţi la UPU. Pacienţii au ajuns la spital în jurul orei 22:55", ne-a declarat Silviu Radu, managerul SAJ. Conform spuselor medicilor, ambii tineri au contuzie toracico-abdominală şi sunt în stare destul de gravă. Fata prezintă traumatism cranio-cereb