Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânăr de 22 de ani din Daia Română, cercetat pentru fugă de la locul accidentului

Publicat in Alba24, sâmbătă 6 august 2011 ·

Pe strada principală din localitatea Daia Română, un tânăr de 26 de ani a fost lovit de un autoturism, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şoferul acestuia părăsind locul accidentului. Victima a ajuns la spital cu fractură la picior.

Din primele cercetări, tânărul a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprins şi accidentat de maşina care circula în zonă. Domiciliat în aceeași localitate, şoferul autoturismului nu a oprit, ci şi-a continuat drumul spre casă, unde a fost găsit mai târziu de poliţişti.

Bărbatul accidentat a fost transportat la spital de către alți cetățeni, unde s-a stabilit că a suferit fracturi la nivelul piciorului. Tânărul care conducea maşina a fost testat la domiciliu cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal Sebeş, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acestea au evidenţiat o alcoolemie de 1,25 g 0/00 , respectiv 1,10 g 0/00 alcool pur în sânge.

Tânărul de 22 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Luni, V.G.F. (22 de ani) a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de arestare preventivă.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=34911

Pe strada principală din localitatea Daia Română, un tânăr de 26 de ani a fost lovit de un autoturism, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şoferul acestuia părăsind locul accidentului. Victima a ajuns la spital cu fractură la picior.

Din primele cercetări, tânărul a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprin

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac violent în Germania. Pietoni spulberați de o mașină

Ziua Constanta acum 16 minute
Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, relatează portalul de știri „Mannheim 24”. Din primele informații, mai multe persoane sunt rănite. Un reporter al agenției de știri dpa relatează că o persoană este întinsă pe stradă, fiind acoperită cu o pre

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum 41 minute
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 3 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 49 minute
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Planşeul de la Unirii, runda doi. Băluţă, apel la Nicuşor Dan să semneze avizul

Mediafax acum 2 ore
„Maniera în care primarul general tratează siguranţa oamenilor şi urgenţa refacerii planşeului Unirii, nu mai onestitate nu este. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere este un dezinteres total din partea domniei sale faţă de oamenii care l-au ales,

Ponta: Predoiu, „băiatul de mingi” al Sistemului, gata oricând să execute ordinele sorosiştilor

Mediafax acum o ora
„România are nevoie de o schimbare radicală, pentru că asta vor românii şi pentru că acesta este interesul nostru naţional suveran! Iar eu voi pune întotdeauna România pe primul loc! Această schimbare şi această voinţă legitimă a poporului vor învin

Medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au efectuat acte de procedură penală într-un dosar penal în care, la data de 24.02.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă

Vremea

București
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°