Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, atrage atenţia , pe blogul personal, că nu trebuie dat "frâu liber" tentaţiei pentru "creşteri populiste de pensii şi salarii", informează Mediafax.
Într-o postare intitulată "România creşte, dar trebuie să fim foarte atenţi la criza economică internaţională", ministrul susţine că principalul subiect căruia trebuie să-i fie acordată atenţie în această perioadă este situaţia economică internaţională.
"Chiar dacă Statele Unite au reuşit să ridice plafonul datoriei publice, chiar dacă liderii principalelor ţări din Uniunea Europeană au decis acordarea unui nou sprijin financiar Greciei, dar şi susţinerea Portugaliei şi Irlandei, lucrurile par a se înrăutăţi de la o zi la alta, ba chiar de la o oră la alta. Se pare că pierderile de pe bursele din Europa şi SUA în ultima săptămână se ridică la peste 1 trilion de dolari americani - adică PIB-ul României pe aproape 6 ani", precizează Elena Udrea.
Ministrul menţionează că, în timp ce în alte ţări presa monitorizează de la minut la minut evoluţia pieţelor financiare, "la noi este o tăcere suspectă, aproape impusă" .
"Ceea ce mă face să cred că televiziunile de ştiri, altfel pricepute la toate, fie nu înţeleg ce se întâmplă, fie nu vor să prezinte ceea ce se petrece în afara României, tocmai pentru a da vina pe actuala guvernare, în cazul unor noi dificultăţi", apreciază vicepreşedintele PDL, într-un atac deja tradiţional asupra unei părţi a presei.
Udrea susţine că datele arată că România a făcut progrese semnificative în ultimul an, de la "o economie bolnavă, obligată mereu să se împrumute", ajungând la un anumit nivel de stabilitate, lucru observat şi de Fondul Monetar Internaţional, şi de Comisia Europeană, de instituţiile de evaluare financiară care au crescut rating-ul României, dar şi de presa internaţională care dă ţara noastră ca