O îngheţată medie de vanilie, cu toping şi bucăţi de ciocolată are la fel de multe calorii cât trei hamburgeri mari. Medicii explică cum se poate totuşi cumpăra sau prepara o îngheţată cu puţine calorii.
Iaurtul îngheţat preparat acasă sau luat de la gelaterie, îngheţata ambalată sau servită la restaurant, sorbetul sau ice-pop-urile – toate sunt deserturi apetisante şi răcoroase de vară. În ciuda satisfacţiilor de moment, ele pot avea efecte nocive pe termen lung.
"Ca orice alt desert, îngheţata e purtătoare de calorii, conţine lapte, zahăr, ouă, deci atenţie pentru cei care au surplus ponderal sau dereglări metabolice de tipuldiabetului", avertizează nutriţionistul Eduard Adamescu, de la Cabinetul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Moşilor" din Bucureşti.
Nici copiii nu trebuie să exagereze. Din cauza caloriilor în exces, micuţii riscă să se îngraşe.
Alegeţi topinguri naturale
Îngheţatele asortate, cu diverse topinguri pot fi adevărate bombe calorice. O îngheţată de vanilie de dimensiuni medii, cu bucăţi de ciocolată sau prăjituri şi toping de caramel are la fel de multe calorii ca şi trei hamburgeri de dimensiuni mari. Cu toate acestea, ele sunt recomandate în locul celor ambalate. Acestea din urmă conţin o cantitate mare de conservanţi nocivi pentru organism.
Pentru a reduce numărul de calorii, comandaţi mai puţine cupe şi alegeţi topingurile naturale. Specialiştii vă recomandă să optaţi pentru topinguri cu fructe proaspete sau nuci. Fructele conţin vitamine şi fibre, iar nucile proteine şi grăsimi nesaturate.
Mai puţină culoare = mai sănătos
O îngheţată cu o aromă specială este mai nesănătoasă decât un toping cu aceeaşi aromă. De exemplu, o cupă de îngheţată cu ciocolată şi alune are mai multe calorii şi glucide decât o porţie de iaurt îngheţat de ciocolată cu toping