Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Junior Moraes este în ceaţă după tragerea la sorţi a play-off-ului Europa League: "Eu unde joc?"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 6 august 2011 ·

Junior Moraes nu ştie dacă să se bucure sau să se întristeze pentru faptul că echipa sa a picat cu Steaua, formaţia la care se presupune că va ajunge.

Junior, mulţumit de rezultatul tragerilor la sorţi?

Hmmm, aşa şi aşa. Nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Ştiu doar că va fi foarte, foarte greu. Chiar dacă va fi o luptă foarte grea, crede-mă că sunt nerăbdător să-i revăd pe români.

Toţi se întreabă dacă atunci vei juca împotriva Stelei sau pentru Steaua?

(râde) Nu ştiu unde. Dar ştiu că voi juca la una dintre echipe! Ştii bine că nu pot să vorbesc despre altă echipă atât timp cât am o înţelegere cu cei din Sofia.

Dar care mai este situaţia ta în acest moment?

Nu e una foarte clară. Încă mai am de tras de pe urma transferului la Metalurg. Federaţia de Fotbal a Bulgariei a acceptat transferul meu către ŢSKA Sofia, dar FRF din România a făcut apel. Aşa că ŢSKA a cerut transferul meu temporar, adică o carte verde temporară, pentru ca eu să pot juca în meciurile oficiale.

Steaua nu este favorită cu ŢSKA Sofia. Şi aici s-au realizat transferuri bune. Toţi colegii au vrut să picăm cu Steaua, mai ales Zicu

Junior Moraes, atacant ŢSKA

Junior Moraes nu ştie dacă să se bucure sau să se întristeze pentru faptul că echipa sa a picat cu Steaua, formaţia la care se presupune că va ajunge.

Junior, mulţumit de rezultatul tragerilor la sorţi?

Hmmm, aşa şi aşa. Nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Ştiu doar că va fi foarte, foarte greu. Chiar dacă va fi o luptă foarte grea, crede-mă că sunt nerăbdător să-i revăd pe români.

Toţi se întreabă dacă atunci vei juca împotriva Stelei sau pentru Steaua?

(râde) Nu ştiu unde. Dar ştiu că voi juca la una dintre echipe! Ştii bine că nu pot să vorbesc despre altă echipă atât timp cât am o înţelegere cu cei din Sofia.

Dar care mai este situa

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum o ora
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 33 minute
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Amplă acţiune de anihilare a unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini avariate periculoase aduse din SUA în Europa/ Zece suspecţi arestaţi şi 18 audiaţi/ Prejudiciu de peste 31 de milioane euro/ Aproape 20 de ţări implicate, inclusiv România

News.ro acum o ora
Europol a sprijinit o ampă acţiune condusă de Parchetul European (EPPO) la Berlin (Germania) şi Vilnius (Lituania), pentru anihilarea unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini grav avariate, periculoase, aduse din SUA în state ale Uniunii

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum 43 minute
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Crin Antonescu prezintă declarația dată în fața Securității, într-o conferință de presă, la ora 17.00

HotNews acum 23 minute
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, joi, că va prezenta, într-o conferință de presă, conținutul documentelor de la CNSAS, după ce azi-dimineață a mers la sediul instituției pentru a studia dosaru care îl vi

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°