Una dintre diferenţele, între o epocă apusă şi alta… stătută – perceptibilă şi de către cel mai simplu conaţional al nostru – este că Nicolae Ceauşescu nu a uitat satul unde a văzut lumina zilei, în timp ce Traian Băsescu, născut la Basarabi, azi Murfatlar – denumire ce vine de la cuvântul tătăresc “Murvet”/”om generos” - pare a fi uitat de votanţii săi din mediul rural, atâţia câţi au fost.
Scriu aceste rânduri după zile bune trăite acolo unde numai poştaşul, popa şi câte o vădană mai bat la uşa celor ce supravieţuiesc într-un mediu ostil vieţii civilizate. Şi după ce l-am văzut, consternat, pe micul ecran, pe distinsul Valeriu Tabără, luând pe după umeri o reporteriţă – semn al potenţei, evident cea de demnitar –, pentru a-i arăta un câmp verde! Mesaj stupefiant pentru telespectatori, cruciţi să vadă cum ditamai ministrul agriculturii afirmă, cu diplomaţie, că mediul rural renaşte. În imaginaţia sa, probabil.
Îi sugerez ministrului Tabără să împrumute un elicopter de la omologul ce supervizează organismul militar autohton şi să survoleze zonele uitate de Dumnezeul puterii actuale, uşor detectabile. Cum este cea din Vrancea.
Bălării multe. Drumuri de ţară neschimbate de pe vremea loviluţiei. Oameni stingheri pe câmp. Puţini. Cocoşaţi de anii de muncă. Septuagenari. Octogenari. Arşi de soare şi lipsiţi de orice speranţă. Abia se mai mişcă. Sunt doar piele şi os. Cu ochii-n găvane îşi mai caută o ceapă bine înfiptă în pământ, o fasole aproape uscată de secetă, un pepene muşcat de un iepure nocturn, un bărbat în putere să le stivuiască lemnele, să le plivească via, să le îndrepte gardul sau uşa lăsată într-o parte, a pivniţei în care nimeni nu a mai coborât de atâţia ani de zile.
Şi vin, din Italia, băieţii plecaţi într-o lume altfel rostuită. Şi nu îndrăznesc a râde de părinţii lor, dar spun. Acolo nu mai vezi, pe câmp, ţipenie de om cu sapa