Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Keber, cea mai reprezentativă clădire civilă din Târgu-Jiu, în pericol

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 august 2011 ·

Casa Keber din municipiul Târgu-Jiu, în care se află Biblioteca de artă, se află într-un mare pericol, pentru că s-a degradat şi nu s-a făcut niciun fel de reparaţie. Consiliul Judeţean Gorj încearcă de câţiva ani să găsească un specialist care să întocmească proiectul de restaurare, dar fondurile alocate nu a atras pe nimeni.

Tencuiala de pe faţa imobilului s-a desprins, iar ornamentele atât de frumoase gândite chiar de marele pictor s-au deteriorat. În unele locuri a ajuns să se observe chiar cărămida. Pe alte porţiuni, tencuiala stă să cadă. Nici acoperişul nu este într-o stare bună, pentru că este degradat. De asemenea, tâmplăria din lemn are nevoie de intervenţii. Pictorul Carol Landh a fost ucenicul lui Iosif Keber şi a călcat pragul casei sale de nenumărate ori. Îl doare sufletul că locuinţa, altădată o adevărată bijuterie arhitectonică, a ajuns în această stare de degradare. Întârzierea efectuării de reparaţii ar putea afecta într-un mod iremediabil casa. „Casa poate fi salvată. Sper că se va interveni cât mai rapid, pentru ca degradarea să nu avanseze. Trebuie ca restaurarea să respecte întocmai planurile pictorului, pentru că nu trebuie să se intervină asupra culorii şi a altor aspecte. Este cea mai frumoasă casă civilă din Târgu-Jiu şi trebuie păstrată în condiţii foarte bune“, a spus Carol Landh.

Aniversare tristă

Consiliul Judeţean Gorj, instituţia care patronează biblioteca, nu a reuşit până acum să găsească un specialist care să se ocupe de întocmirea documentaţiei necesare în vederea restaurării casei Keber. Pentru acest an suma a fost suplimentată la 80.000 de lei, la care se adaugă 200.000 de lei pentru executarea unei părţi din lucrare. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj speră că restaurarea va începe până la sfârşitul acestui an. „Este nevoie ca această reparaţie să se efectueze cât mai urgent, dar orice intervenţie tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 10 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 9 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 10 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 14 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 12 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 12 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Olaf Scholz este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a extremei dreapta la alegerile parlamentare din Franţa

News.ro acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National al lui Marine Le Pen la alegerile parlamentare din Franţa, relatează Politico. "Sunt îngrijorat de aleg

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 13 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Vremea

București
acum

22°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

18°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°