Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictura cu Gorbaciov, Bush şi Papa Ioan Paul al II-lea în biserică atrage turişti din toată lumea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 august 2011 ·

Biserica „Schimbarea la Faţă“ din Petreşti a devenit atracţie pentru turişti din toată lumea. Lăcaşul de cult deţine una dintre cele mai interesante picturi realizate după 1990 în România.

Preotul paroh Alexandru Coman de la Petreşti a ţinut să îi reprezinte la intrarea în biserică pe „demolatorii comunismului“. Aşa îi numeşte el pe Papa Ioan Paul al II-lea, pe fostul preşedinte american George Bush şi ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov.

„Aceşti oameni providenţiali au schimbat lumea. Au avut un rol hotărâtor în dispariţia comunismului şi de aceea am ţinut să îi reprezentăm în pictura bisericii de la Petreşti. Lor le datorăm libertăţile de astăzi. Biserica ar trebui să-i declare sfinţi, pentru că ne-au izbăvit de acel sistem opresiv“, a spus preotul Alexandru Coman. Sub pictură este scris textul: „Când omul strigă: «Opriţi planeta vreau să cobor», Dumnezeu prin aceşti oameni providenţiali a schimbat mersul lumii“. Prima parte a textului provine din dramaturgia americană.

Filosofi greci şi domnitori români

Originalitatea picturii este prezentă în toată biserica. Astfel, pe peretele din stânga intrării sunt pictaţi, tot pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, cei trei mari poeţi ai Ardealului: George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga. Sub pictură este scris: “Poeţi care au plâns durerile Ardealului şi au înveşnicit ţăranul şi satul românesc-transilvan”. Pe un perete din pridvor sunt pictaţi cei doi mari filosofi greci, Platon şi Aristotel. Scena Naşterii Domnului îi cuprinde, în loc de cei trei magi de la răsărit, pe trei dintre marii domnitori români: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu.

Click pe poze pentru galerie foto

În plus, lângă Patriarhul Teoctist este pictat Episcopul Greco-Catolic Inochentie Micu Klein, iar lângă fostul Arhiepiscop Andrei Andreicuţ, în prezent Mitro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 53 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 18 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 3 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Horoscop pentru joi, 23 mai 2024. Relațiile parteneriale îți atrag atenția

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec Este posibil sa dialoghezi cu cineva aflat in strainatate sau sa planifici o calatorie indepartata. De asemenea este o zi buna pentru a te gandi la imbunatatirea competentelor tale necesare la locul de munca. Informeaza-te vizavi de variante

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°