Despărţirea de o parte dintre jucătorii români din sezonul trecut a făcut ca CSU Asesoft să-şi schimbe, din mers, politica de transferuri, pentru ca Arnautovic să dispună de soluţii viabile, care să poată aduce, în orice moment, un suflu nou, de pe bancă.
Potrivit csuasesoft.ro, managerii clubului ploieştean au purtat tratative cu o serie de baschetbalişti autohtoni din campionatul intern, şi nu numai. Andrei Căpuşan, echipierul din sezonul trecut al lui BC Mureş, şi, totodată, component de bază al naţionalei de seniori a României, şi-a dat acceptul să îmbrace, pentru cel puţin un sezon, tricoul alb-albastru. Experienţa dobândită de Andrei Căpuşan în NCAA, în tricoul celor de la Lafayette (2002-2006), l-a ajutat enorm să se impună în Divizia A, încă din primul său sezon. Între 2006-2010, baschetbalistul a evoluat pentru CS Otopeni, grupare alături de care a jucat o finală de Cupă, pierdută în faţa lui CSU Asesoft, în 2009, la Târgu Jiu. Oraşul lui Brâncuşi avea să-l găzduiască pe Căpuşan, în cea de-a doua parte a sezonului 2009-2010, precum şi în turul ultimei stagiuni, perioadă în care jucătorul a evoluat pentru Energia Rovinari. În iarnă, Căpușan a răspuns afirmativ ofertei venite de la BC Mureş, formaţie în tricoul căreia a izbutit medii de 5.6 puncte şi 2 recuperări, mai informează csuasesoft.ro În turneul amical din Germania, Căpuşan a fost cel mai bun marcator al naţionalei României, totalizând 38 de puncte în victoriile echipei. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: