Diogene Stan, care se semnează Stan D., a participat la un stand românesc de vinuri. Evident, la butoi. Sortimentele erau variate, prin conţinutul lor diferit: aceeaşi zeamă de struguri, dar cu zahăr, când cu coliandru, când cu tarhon, ba cu cimbru, ba cu ienibahar, chiar şi o aromă de dero 3 în 1 plus, 25% gratis, care să-l facă spumos, dacă nu spumant.
Aşa că, potenţialii consumatori n-aveau habar ce beau. Sau, mai bine zis, după ce beau, nu mai aveau habar de ei. Ce tămâioasă, să ajungă tămâie, ce vin de butuc, să doarmă ca vinul, butuc, ce fetească, băbească etc. Era un soi de vin, nu vin de soi. Până l-au dibuit cei de la Oficiul de Protecţie a Consumatorului care, neavând ce face, au luat-o pe băutură. Românul, în loc să-şi înece amarul în pahar, îşi înghiţeau paharul cu amărâtul ăsta de vin de 2 lei (litrul). Românul suferea, vomita, capul îl durea, Stan prospera, conturile „îi creştea”, precum în poeziile şi basmele noastre cu Făt Frumos, care creştea într-un an…ca Stan! Dar…i s-a pus dop! Capac. Cep. Canea… Ca nea Stan, mulţi mai sunt, nu numai la standuri. Aviz amatorilor…de băuturi făcute (contrafăcute). De fapt, făcute contra sănătăţii lor.
Păţitu’ nostru Stan e clar că nu e din Kazahstan, Pakistan, Turkmenistan sau Afganistan. E Stan D.-ul nostru, românesc!
Diogene Stan, care se semnează Stan D., a participat la un stand românesc de vinuri. Evident, la butoi. Sortimentele erau variate, prin conţinutul lor diferit: aceeaşi zeamă de struguri, dar cu zahăr, când cu coliandru, când cu tarhon, ba cu cimbru, ba cu ienibahar, chiar şi o aromă de dero 3 în 1 plus, 25% gratis, care să-l facă spumos, dacă nu spumant.
Aşa că, potenţialii consumatori n-aveau habar ce beau. Sau, mai bine zis, după ce beau, nu mai aveau habar de ei. Ce tămâioasă, să ajungă tămâie, ce vin de butuc, să doarmă ca vinul, butuc, ce fetească, băbească etc. Era u
