Gradul de ocupare pe litoral este la acest sfârşit de săptămână de aproape 100%, pentru prima dată în 2011, ca urmare a ofertelor hotelierilor, vremii frumoase, perioadei de concedii şi derulării unor evenimente de sezon, potrivit asociaţiei Litoral - Delta Dunării, informează Mediafax.
"Conform informaţiilor furnizate de patronatele hoteliere şi ANAT, în acest moment este aproape imposibil să găseşti camere libere pe litoral", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
De altfel, din cauza numărului mare de maşini traficul rutier se desfăşura cu dificultate, sâmbătă dimineaţă, la ieşirea de pe Autostrada Soarelui şi intrarea pe DN 22C, în judeţul Constanţa, în dreptul oraşului Cernavodă, cozile de maşini întinzându-se pe cinci - şase kilometri.
În hotelurile de pe litoral erau cazaţi oficial, sâmbătă dimineaţă, peste 170.000 de turişti, la care se adaugă alte câteva mii de persoane care au ales să se cazeze la particulari sau în campinguri. Peste 200.000 de persoane se vor afla astfel în acest week-end la mare.
Mai mult de jumătate dintre turişti s-au cazat în Mamaia, Costineşti şi Neptun, unde datele oficiale arată că sunt peste 40.000 de persoane în fiecare staţiune.
Gradul de ocupare pe litoral este la acest sfârşit de săptămână de aproape 100%, pentru prima dată în 2011, ca urmare a ofertelor hotelierilor, vremii frumoase, perioadei de concedii şi derulării unor evenimente de sezon, potrivit asociaţiei Litoral - Delta Dunării, informează Mediafax.
"Conform informaţiilor furnizate de patronatele hoteliere şi ANAT, în acest moment este aproape imposibil să găseşti camere libere pe litoral", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
De altfel, din cauza numărului mare de maşini traficul rutier se desfăşura cu dificultate, sâmbătă dimineaţă, la ieşirea de pe Autostrada Soarelui şi intrarea pe DN 22C, în judeţul Constanţa, în dr