Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fotbalist de Liga Campionilor va juca la CSMS Iaşi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 august 2011 ·

Marius Onofraş este ultimul jucător adus în Copou de oficialii clubului de fotbal CSMS Iaşi. Atacantul format la Iaşi s-a remarcat la Unirea Urziceni, echipă unde a cucerit titlul de campion al României şi a făcut parte din echipa care a adunat cele mai multe puncte în grupele Lii Campionilor, înscind un gol în meciul cu Glasgow Rangers.

Aproape 1.000 de spectatori au urcat vineri după-amiază în Copou pentru a urmări prezentarrea oficială a lotului cu care CSMS Iaşi va ataca promovarea în Liga 1. Faţă de jucătorii care au ajuns până acum în Copou, oficialii clubului CSMS Iaşi au reuşit vineri să obţină acordul verbal al lui Marius Onofraş, atacantul ieşean care a cunoscut gloria la Unirea Urziceni, echipă cu care a câştigat un campionat în Liga 1 şi a avut o prestaţie remarcabilă în grupele Ligii Campionilor.

Iată mai jos lotul prezentat vineri seară:

Portari: Cătălin Popa, Dani Vlad, Andrei Bălan.

Fundaşi: Laurenţiu Florea, Anatolie Boeştean, Alexandru Creţu, Răzvan Tincu, Marian Vătavu, Bogdan Mitrea, Gabriel Siminic. Adrian Avrămia nu a fost prezent vineri seară în Copou, el fiind convocat la echipa naţională.

Mijlocaşi: Alexandru Ciucur, Ramses Gado, Bogdan Straton, Claudiu Tudor, Adrian Nalaţi, Daniel Orac, Răzvan Gorovei, Robert Humă, Mirel Dulgheru, Narcis Bădic, Paul Tincu. Mădălin Crengăniş se află la lotul naţional.

Atacanţi: Bogdan Ghiceanu, Bogdan Aldea, Andrei Herghelegiu, Vasile Ghindaru, Sasha Marinkovic, Alexandru Marin, Marius Onofraş.

Prezentarea lotului a fost precedată de un meci demonstrativ de old boys la care au participat foşti jucători ai Politehnicii Iaşi. După prezentarea lotului, fotbaliştii de la CSMS Iaşi au susţinut un meci amical cu colega de serie FC Botoşani, partidă pe care au câştigat-o cu 3-1.

Imagine de la partida dintre CSMS Iași și FC Botoșani

Toate golurile gazde

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°