Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a câştigat, sâmbătă, la Cluj, Supercupa României, după ce a învins în finală formaţia HC Zalău, scor 33-26 (18-13), informează Mediafax.
Marcatoare:
Oltchim - Stanca 5 goluri, Jovanovici 4, Ardean-Elisei 4, Brădeanu 4, Nechita 4, Manea 3, Managarova 2, Curea 2, Chirilă 2, Ozel 2, Fiera 1.
HC Zalău - Băbeanu 15 goluri, Beşe 6, Ţurcaş 2, Ciuciulete 1, Ailincăi 1, Bădiţă 1.
Oltchim a câştigat primul trofeu al sezonului 2011-2012, în care mai are drept obiective atingerea finalei Ligii Campionilor, câştigarea titlului naţional şi a Cupei României.
La Oltchim s-au înregistrat debuturile noilor jucătoare - Chirilă, Brădeanu, Knezovici şi Jovanovici, dar şi al Steluţei Luca, în calitate de antrenor secund. Marija Jovanovici, fostul căpitan al formaţiei Buducnost Podgorica, a impresionat la primele apariţii la Oltchim.
Cristina Neagu a asistat şi ea la meciurile de la Cluj, sosită din SUA, unde a efectuat un control medical, după operaţia la umărul drept. Din lot a absentat rusoaica Ekaterina Vetkova, plecată acasă, pentru formalităţile legate de obţinerea permisului de muncă în România.
Tot sâmbătă, în finala mică a Supercupei, "U" Jolidon s-a impus în faţa echipei CSM Bucureşti, scor 32-25 (18-13).
În semifinale, HC Zalău a eliminat vicecampioana "U" Jolidon Cluj (25-24), iar Oltchim a trecut de CSM Bucureşti (45-25). În afara competiţiei, echipa ungară Bekescsaba a jucat trei meciuri amicale, pierdute toate, cu "U" Jolidon 26-27, Oltchim 18-45 şi HC Zalău 25-26.
Premii speciale: MVP - Marija Jovanovici (Oltchim), golgeter - Daniela Băbeanu (HC Zalău, 22 goluri), cel mai bun portar - Adina Mureşan (HC Zalău), Miss turneu - Adina Fiera (Oltchim), cea mai populară jucătoare - Mihaela Ani-Senocico ("U" Jolidon Cluj), cea mai tânără jucătoare - Andrada Rob (HC Zalău