Surprinzătoarea latură a vieţii şi frumuseţea ei apare fiecăruia dintre noi prin faptul că nu ştii dinainte ce te aşteaptă, că la orice vârstă poţi avea experienţe fără precedent, că nu poţi dezarma sau lua o pauză din a trăi ardent, fiindcă atunci când te aştepţi mai puţin, o nouă întâmplare sau privelişte nu te lasă pradă traiectoriei lineare. Iar în acest parcurs cumulat, care-ţi asigură înţelepciunea vârstei, traiectoria ta se intersectează cu situaţii ce-ţi marchează existenţa. În contextul unor factori decisivi care pot schimba destine, câteva învăţăminte şi relevarea pitorescului dar şi a meandrelor existenţei, merită consemnate.

Unul din aceşti factori ţine de oamenii excepţionali, care pot interveni în mod fericit la salvarea multora, aşa cum a contribuit decisiv şi la şansa mea de a reveni la o viaţă normală, după o afecţiune neurologică. Profesorul neurochirurg Helmut Bertalanffy este personajul la care facem referire. Nu cunoşteam acest nume în timp ce-mi făceam investigaţiile medicale, dar căutând pe Internet informaţii legate de diagnosticul stabilit (cavernom), celebritatea sa transpare. Actualmente profesează la INI – International Neuroscience Institute, în Hanovra, Germania, aşezământ medical şi de cercetare în domeniul neurologic şi neurochirurgical. Însăşi arhitectura clădirii e spectaculoasă, având forma unui uriaş creier, dar nesemănând cu o clinică ci mai degrabă cu o bancă. Atât instituţia cât şi Profesorul sunt cotate ca cele mai bune în domeniu. Ceea ce oferă relatarea de faţă nu veţi găsi pe internet, pentru că nu se face referire la studiile publicate, funcţiile deţinute, specializarea de vârf dobândită, căci Profesorul e „excedat de sine însuşi” prin activitatea intensă desfăşurată. Ea pune în lumină percepţii directe şi oferă informaţii-mărturii care nu sunt trecute în CV-ul oficial. H. Bertalanffy se dovedeşte o personalitate