Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sfert dintre datornicii mari la bănci au restanţe

Publicat in Adevarul, duminică 7 august 2011 ·

Peste 240.000 de persoane fizice şi juridice cu împrumuturi bancare de peste 20.000 de lei înregistrau la finele primului semestru întârzieri la plata ratelor. Valoarea restanţelor la creditele mari a ajuns la finele lunii iunie la echivalentul a 4,27 miliarde de euro, reprezentând aproape 7,3% din totalul portofoliului.

Ieşirea economiei din recesiune la sfârşitul primului trimestru din acest an nu a adus neapărat şi o îmbunătăţire a situaţiei financiare a populaţiei şi firmelor. Iar asta se reflectă în comportamentul de plată a ratelor la creditele contractate. Un sfert dintre cei care au împrumutat de la bănci sume de peste echivalentul a 20.000 de lei (aproximativ 4.750 de euro) înregistrau restanţe la sfârşitul lunii iunie. Mai exact, dintre cei 961.000 de datornici la bănci - persoane fizice şi juridice - peste 240.000 aveau rate restante, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Faţă de luna mai, rândul restanţierilor a fost îngroşat cu peste 4.400 de persoane.

Puterea de cumpărare, în scădere

În ceea ce priveşte valoarea restanţelor acumulate de cei peste 240.000 de datornici, aceasta se ridica la finele lunii iunie la 18 miliarde de lei (4,27 miliarde de euro), în creştere cu 3% faţă de luna precedentă. Comparativ cu nivelul din iunie 2010, valoarea este mai mare cu 41,5%. Cele mai multe întârzieri, respectiv 83% din total, depăşesc 90 de zile.

Ponderea restanţelor în totalul portofoliului de credite era în iunie de 7,28%, în uşoară scădere faţă de luna precedentă, pe fondul creşterii soldului de împrumutri acordate. Principalii factori care au determinat creşterea valorii restanţelor sunt reducerea veniturilor şi creşterea preţurilor, mai exact, scăderea puterii de cumpărare. Valoarea indicatorului a scăzut cu mai mult de 15% în primele şase luni ale acestui an.

VEZI AICI STRUCTURA ÎN PROFI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 57 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 24 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 57 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°