Când Maruca atinge venerabila vârstă de 56 de ani, Nae Ionescu rupe legătura. Disperată, Maruca îşi dă foc. O salvează George Enescu. Compozitorul o cere în căsătorie.

În 1937, George Enescu are 56 de ani. Nu mai e demult un tinerel. Ba, ce spun eu? Nu mai e demult nici măcar un bărbat matur. Se îndreaptă cu toate pânzele sus spre locul de acostare al pensiei. Maruca Cantacuzino are 57 de ani. Nu mai e demult nici tinerică şi, mai ales, nici fecioară. A fost măritată cu Mişu Cantacuzino, băiatul lui Grigore Cantacuzino, zis Nababul. În 1928, consortul, cu care Maruca, mai mică decât el cu 12 ani, avea o căsnicie de convenţie, moare într-un accident de automobil. Deşi se ţinea - vorba ţaţei Aglaia din Ferentari - cu George Enescu, Maruca nu se mărită cu el. Se combină cu Nae Ionescu. Relaţia durează şapte ani, deşi filosoful, veritabil armăsar în lumea înaltă a Bucureştilor, era mai tânăr cu 11 ani decât ea. George Enescu ştie c-o împarte pe distinsa cu un alt bărbat, intelectual-vedetă, ca şi el. Ne-o spune Maruca Cantacuzino în memoriile sale, publicate după 1989, sub titlul „Umbre şi lumini. Amintirile unei Prinţese Moldave": „Într-o noapte anume, la sfârşit de toamnă, în salonul în auriu patinat, ciocolatiu, de la Luminiş, în timp ce vântul scutura obloanele închise, bântuind prin jurul casei, iar focul trosnea în vatră aruncând jerbe de scântei verzi şi roşii, Enescu mi-a spus că a zărit clar, din colţul în care-şi fuma ţigara de foi, ignorându-l pe profesor, care stătea întins cu nonşalanţă pe o pernă mare, galbenă, la picioarele divanului meu, cu o ţigară de lux în gură, cu ochii întunecoşi aţintiţi asupra focului, răspunzându-mi în surdină, cu glasul şovăielnic de «mare rănit», la întrebările pe care i le puneam despre Platon, de nu erau cumva despre Pitagora, Sakya-Muni sau Pascal, subiectele noastre obişnuite de conversaţie, pe Ucigă-l toaca supra