Locuitorii din Băicoi s-au bucurat că, după trei ani de lucrări, primăria a reuşit să asfalteze şi să lărgească principalul drum din oraş. Curând, însă, prahovenilor le-a pierit zâmbetul.
Ei au realizat că muncitorii au "uitat" stâlpii de electricitate în mijlocul străzii. Unii dintre ei sunt ieşiti aproape un metru în şosea, după cum se vede în fotografia de mai sus. În plus, "conform proiectului", au fost montate chiar şi coşuri de gunoi pe stâlpii din stradă, asigură un muncitor. "Dacă sunt fonduri, îi mutăm, nu-i problemă", a mai declarat el, pentru RTV.
Contactaţi de gândul, reprezentanţii primăriei Băicoi au oferit o explicaţie halucinantă. "Stâlpii nu se vor muta. Se vor ridica nişte parapete în faţa lor", a declarat ofiţerul de pază al instituţiei. Practic, angajatul spune că drumul a fost lărgit pentru a fi îngustat la loc.