Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătoria cu tramvaiul şi autobuzul, pericol public pentru ieşeni

Publicat in Adevarul, duminică 7 august 2011 ·

Cei care folosesc mijloacele de transport în comun trebuie să se aştepte la tamponări, defecţiuni tehnice sau incendii. În timp ce maşinile răblăgite ale Regiei Autonome de Transport Public (RATP) sunt implicate şi în câte trei accidente zilnic, şefii oraşului plătesc bani grei pentru întreţinerea lor.

Şoferii mijloacelor de transport public au fost implicaţi anul trecut în 416 evenimente rutiere, cu 14 mai multe faţă de 2009, conform datelor RATP.

Autobuzele răblăgite din Iaşi, echipate cu sisteme de supraveghere de 500.000 de euro

Vinovaţi de aceste incidente se fac angajaţii RATP doar în 99 dintre cazuri, care sunt de cele mai multe ori tamponări sau coliziuni din cauza nerespectării regulilor de circulaţie. Celelalte accidente se produc din cauza aglomeraţiei din oraş, a străzilor înguste, a indisciplinei din trafic şi a şoferilor neatenţi.

Mai mult de jumătate din numărul accidentelor au vizat tramvaiele second-hand, care au fost implicate în 227 de incidente anul trecut. Autobuzele şi microbuzele au avut probleme în trafic de 182 de ori, iar mijloacele de marfă şi alte autoturisme, de şapte ori.

Milioane de euro, pentru defecţiuni în lanţ

Archimedes, un fiasco pe bani europeni la Iaşi

„Şi autobuzele, ca alţi participanţi la trafic, sunt potenţiale victime, pot provoca accidente şi pot fi lovite. Plus că traficul este aglomerat şi disciplina şoferilor lasă de dorit“, a explicat Maricel Ghercă, directorul RATP. Accidentele se ţin în lanţ în special în cazul autobuzelor MAZ sau a tramvaielor. În ultimele luni, autobuzele cumpărate în leasing de Primărie cu 10 milioane de euro au rămas în mijlocul zilei ori fără roţi sau ambreiaj ori s-au blocat în trafic. Un şofer de MAZ a pus în pericol viaţa călătorilor deoarece nu a verificat piuliţele unei roţi care s-a desprins în timp ce se deplasa. În schimb, tramvaielor li

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum o ora
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 4 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 7 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 2 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 7 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 4 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-1°/5°
mie.

-2°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°