În urmă cu câteva decenii, olăritul era o sursă de venit pentru mulţi oameni din judeţul Vaslui. În prezent, puţini sunt cei care se mai încumetă să înveţe să frământe lutul

Vasile Catelea, cel mai cunoscut artizan al acestei îndeletniciri din Vaslui, a ajuns la 82 de ani, iar cel mai mare regret al său este că după ce va închide ochii nu va fi nimeni care să-i ducă mai departe meşteşugul.

La 20 de kilometri de municipiul Bârlad se află satul Brădeşti, localitate cunoscută în trecut pentru numărul mare de olari. În prezent, singura figură care mai aduce aminte de această îndeletnicire este Vasile Catelea, săteanul care a făcut din frământatul lutului o artă.

L-am găsit pe bătrân într-o anexă în care, împreună cu soţia sa, se mai protejează de căldurile toropitoare ale verii. De jur împrejur stă înconjurat de creaţiile sale, care-i umplu inima de bucurie, dar şi de tristeţe în acelaşi timp. Tristeţe pentru că, spune bătrânul, după ce el nu va mai fi, nu va mai exista nimeni care să se ocupe cu olăritul.

Tradiţie din tată-n fiu

„De-a lungul timpului au mai fost câţiva tineri care au vrut să înveţe să facă oale. Este un meşteşug foarte greu, însă. E nevoie de mult efort fizic şi de multă răbdare, aşa că toţi au renunţat“, a spus bătrânul.

Acesta îşi aminteşte că a învăţat tainele olăritului de la tatăl său, pe când avea doar 18 ani. „Olăritul nu se poate învăţa nici într-un caz de unul singur. E nevoie de îndemânare, dar, în primul rând, de cineva care să fie lângă tine şi să te îndrume. Tatăl meu m-a învăţat pe mine, iar la rândul lui el a prins meseria de la bunicul meu“, povesteşte Vasile Catelea.

De-a lungul anilor, nea Vasile a făcut din îndeletnicirea sa o sursă de venit. Mergea din sat în sat şi-şi vindea creaţiile. De cele mai multe ori nu lua bani pentru ele, ci diferite produse: cerea