Festivalul de Artă Medievală debutează pe 11 august cu parada participanţilor, care porneşte din Obcini. Actori ambulanţi, păpuşari şi cascadori vor oferi celor 10.000 de vizitatori aşteptaţi în Cetatea de Scaun turniruri, spectacole cu foc, dansuri şi cântece medievale şi îi vor invita la şcoli de lupte şi dansuri.
Festivalul Medieval de Artă „Ştefan cel Mare“ Suceava a ajuns la ediţia a V-a, după pauza de anul trecut, când organizarea manifestării a fost anulată din cauza inundaţiilor din judeţ.
Timp de patru zile, în perioada 11-14 august, Cetatea Sucevei va găzdui spectacole de teatru, concerte de muzică folk şi turniruri medievale. Atmosfera va fi întreţinută de actori ambulanţi, păpuşari sau cascadori.
Două ore de paradă
„Vor fi trei reconstituiri medievale, spectacole cu foc, teatru, programul fiind ca la ediţiile anterioare. Anul acesta avem cinci trupe medievale noi, din Cluj, Hunedoara, Braşov şi Sibiu. Tot ca noutate, un artist va cânta la instrumente medievale pe parcursul festivalului“, a declarat Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei.
Parada participanţilor la Festivalul de Artă Medievală este programată pentru joi, 11 august, şi porneşte la ora 20.30 din Obcini. Traseul continuă cu George Enescu, Policlinică, Primărie, Consiliul Judeţean şi Centru. Destinaţia finală este Cetatea de Scaun, gazda manifestărilor, unde cavalerii călare, menestrelii, cascadorii şi actorii care vor defila pe străzile Sucevei cu torţe aprinse vor ajunge în jurul orei 11.00. În paralel, la Cetate, se va desfăşura un spectacol susţinut de Ion Caramitru şi Octav Popa, de la ora 17.00, urmat de concertul trupei Hara.
Pe parcursul zilei de vineri vor avea loc piese de teatru pentru copii, şcoli de dans şi de tir, ateliere de lupte şi turniruri, acompaniate de muzică medievală. „Sâmbătă, turiştii pot participa la c