De-abia ieșite din criză, companiile de pe piaţa arhivării documentelor rezistă acum doar datorită legii ce obligă firmele să păstreze cu anii actele în cutii. Alternativa modernă a rafturilor cu hârtii, arhivarea electronică, pare încă nefezabilă în mediul de afaceri local.

Firmele apelează la arhiviștii privați fie din nevoia de a avea „ordine în ogradă“, fie pentru a se pune la adăpost de legea care le pasează întreaga responsabilitate în caz de distrugere a documentelor contabile.

Potrivit reglementărilor, companiile pot avea arhive interne numai într-un spațiu avizat de Arhivele Naționale (AN), de care răspunde un angajat care a urmat cursuri de specialitate. Însă cine să verifice respectarea legii, dacă Guvernul reduce anul acesta numărul de inspectori al AN la jumătate? AN nu are niciun control legal asupra firmelor care prestează servicii de arhivare, iar piaţa este una foarte competitivă.

Legea permite și stocarea electronică a documentelor, însă numai în paralel cu cea de pe hârtie, ceea ce scade serios cererea pentru acest serviciu. În România există doar șapte deținători de tehnologie de arhivare electronică pentru care simplificarea legislației, adică acceptarea arhivării exclusiv pe suport electronic, ar fi o gură de aer proaspăt nesperată.

Supraviețuitorii crizei

Piața s-a decantat în urma crizei, rămânând doar câțiva jucători importanți, vânători de clienți mari precum instituțiile de stat, care generează kilometri întregi de arhivă anual. Lucrul cu statul are însă și dezavantaje „Rata de recuperare a banilor este foarte redusă, cu termene de plată de până la 120 de zile, ceea ce ne cam decapitalizează, dar măcar așa putem asigura de lucru“, spune Cristian Nemțeanu, patronul firmei autohtone A&B Activ.

Cifra de afaceri a companiei a revenit la nivelul de dinainte de criză, la aproximativ 4,2 milioane de lei. Lide