Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu: Regionalizarea României va avea loc după alegerile locale din 2012

Publicat in Antena 3, duminică 7 august 2011 ·

Regionalizarea României este în continuare o temă de actualitate a PDL, dar va fi pusă în practică după alegerile locale din 2012, conform preşedintei organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, citată de Agerpres.

Sulfina Barbu a spus că Biroul Permanent al PDL va discuta în şedinţa de luni alte două măsuri care preced regionalizarea, adică descentralizarea şi restructurarea ministerelor. „Descentralizarea şi restructurarea vor fi puse în practică încă din această toamnă, la începutul sesiunii parlamentare, prin actele normative necesare care să fie aprobate de Guvern şi Parlament”.

"Undeva în luna iunie 2012 trebuie să avem un final al restructurării şi descentralizării, după care, după alegerile locale, putem gândi etapele următoare”, a mai declarat Sulfina Barbu.

Pe de altă parte, parlamentarul PDL recunoaşte că varianta de lucru a Guvernului rămâne în continuare cu cele opt judeţe suprapuse pe cele opt regiuni de dezvoltare regională.

"Eu sunt o susþinãtoare a organizãrii pe cele 8 regiuni care au fost stabilite. Regiunile au fost stabilite pe baza unor studii foarte amãnunþite luând în calcul toţi parametrii şi cred cã regiunile sunt în concordanţă cu toate standardele europene. Dar sigur vom discuta şi pânã în primãvarã vom avea şi acest pas definitivat', a declarat preşedinta organizaþiei de femei a PDL.

Regionalizarea României este în continuare o temă de actualitate a PDL, dar va fi pusă în practică după alegerile locale din 2012, conform preşedintei organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, citată de Agerpres.

Sulfina Barbu a spus că Biroul Permanent al PDL va discuta în şedinţa de luni alte două măsuri care preced regionalizarea, adică descentralizarea şi restructurarea ministerelor. „Descentralizarea şi restructurarea vor fi puse în practică încă din această toamnă, la începutu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 45 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 32 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 45 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 46 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 21 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°