Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invenţia care a schimbat lumea. În urmă cu 20 de ani a fost lansat primul site web

Publicat in Gandul, duminică 7 august 2011 ·

Pe 6 august 1991, la un centru al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), fizicianul Tim Berners-Lee a lansat primul website, scrie Wired.com. Astfel, s-a născut internetul, care a sărbătorit în acest weekend 20 de ani de existenţă.

Adresa primei pagini web era http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html, iar site-ul este activ şi astăzi. Din păcate, nu există o copie a primei "înfăţişări" a paginii, dar vă puteţi face o idee intrând pe pagina din 1992.

Desigur, acum 20 de ani, doar Berners-Lee şi colegii lui de la CERN aveau internet, astfel că majoritatea oamenilor au aflat mult mai târziu despre noua invenţie. Internetul a prins viteză în 1993, odată cu inventarea primului browser, Mosaic.

În 1994, Berners-Lee a creat un consorţiu al World Wide Web (W3C), care să se asigure că toate paginile web funcţionează în acelaşi mod. Cercetătorul, care astăzi are 56 de ani, este încă preşedinte al W3C, pe lângă numeroase alte poziţii pe care le deţine.

Wired.com scrie că termenii "internet" şi "www" au devenit sinonimi pentru foarte multă lume, în principal pentru că lumea nu prea ştia de existenţa netului înainte de apariţia "www".

"Este imposibil să ne imaginăm cum ar fi arătat lumea astăzi fără internet. Aşa că haideţi să-i urăm 'La mulţi ani!'", scrie sursa, care se întreabă retoric ce se va nt\mpla peste încă 20 de ani.

Pe 6 august 1991, la un centru al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), fizicianul Tim Berners-Lee a lansat primul website, scrie Wired.com. Astfel, s-a născut internetul, care a sărbătorit în acest weekend 20 de ani de existenţă.

Adresa primei pagini web era http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html, iar site-ul este activ şi astăzi. Din păcate, nu există o copie a primei "înfăţişări" a paginii, dar vă puteţi face o idee intrând pe pagina din 1992.

Desigur, acu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacție de la Cotroceni după ce Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA la București

HotNews acum 21 minute
Consilierul prezidențial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, a catalogat numirea lui Darryl Nirenberg noul ambasador al SUA în România ca fiind o „veste excelentă”. „Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unit

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. Urări de „la mulți ani” pentru cei dragi

HotNews acum 21 minute
Pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, o ocazie minunată și specială de a-i sărbători pe oamenii dragi de lângă tine și de le a reaminti cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru sărbătoriții de Constantin și Elena, un simplu „la mul

Papa Leon al XIV-lea confirmă disponibilitatea de a găzdui negocieri privind Ucraina, a asigurat premierul Italiei

G4Media acum o ora
Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a asigurat marţi seară că Papa Leon al XIV-lea i-a confirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, disponibilitatea Vaticanului de a găzdui negocieri de pace privind Ucraina, relatează AFP. Susține G4Media.

Dosarul 2 Mai, din nou în instanță. Vlad Pascu, la al doilea termen la Curtea de Apel Constanța, după ce a fost CONDAMNAT la 10 ani de închisoare

Gandul acum o ora
Curtea de Apel Constanța judecă miercuri al doilea termen în dosarul lui Vlad Pascu, condamnat în primă instanță la zece ani de închisoare pentru accidentul de la 2 Mai, în care doi tineri au murit. Procesul va începe la ora 11.00, după ce la primul

Guvernul de la Budapesta susţine că a identificat încă doi spioni ucraineni. Unul dintre ei a construit legături cu figuri ale opoziţiei „pentru a influenţa poziţia Ungariei cu privire la conflictul din Ucraina”

News.ro acum 43 minute
Serviciile de securitate din Ungaria au identificat doi spioni ucraineni, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, aceasta fiind cea mai recentă dintr-o serie de acuzaţii reciproce de spionaj între Budapesta şi Kiev, relatează Reuters. U

Donald Trump anunță construirea unui scut antirachetă „Domul de Aur” pentru Statele Unite

G4Media acum 24 minute
Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite vor construi un sistem de apărare antirachetă după modelul „Iron Dome” al Israelului, pe care l-a denumit „Domul de Aur”, transmite Le Figaro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din i

George Wendt a murit. Actorul din „Cheers” avea 76 de ani

Libertatea acum o ora
George Wendt a devenit faimos stând la bar cu o halbă în mână, în celebrul film „Cheers” . A jucat pe Broadway în zeci de filme, a fost iubit de o lume întreagă și a murit în somn.

Ministrul japonez al Agriculturii demisionează în urma unei gafe cu privire la orez, aliment de bază care a ajuns la un preţ istoric / „Nu a trebuit niciodată să cumpăr orez”, a spus, referindu-se la cadourile primite de la susţinători

G4Media acum 2 ore
Ministrul japonez al Agriculturii, Taku Eto, a demisionat, miercuri, după ce comentariile pe care le-a făcut săptămâna aceasta cu privire la orez au declanşat o furtună de critici din partea alegătorilor şi a parlamentarilor, reprezentând o nouă pro

George Simion a anunțat că va contesta la CCR rezultatul alegerilor: „A fost vorba de cumpărare de voturi”

Libertatea acum 12 ore
George Simion, liderul AUR, a anunțat marți, 20 mai, că va contesta la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, scrutin câștigat de Nicușor Dan.

Ucraina, invitată de Canada la reuniunea miniştrilor de finanţe din G7

G4Media acum 2 ore
Canada a dorit să transmită un „mesaj puternic” lumii, invitând un ministru ucrainean la reuniunea miniştrilor de finanţe din G7, ai cărui membri sunt în dispută în legătură cu amploarea sprijinului pe care trebuie să îl ofere ţării aflate în război

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/23°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

14°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

12°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/20°
joi

11°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

12°/23°
joi

13°/22°
vin.

11°/23°
sâm.

7°/13°