Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul de la Aldis, George Naghi, supranumit George Bush de Călăraşi

Publicat in Adevarul, duminică 7 august 2011 ·

Cunoştinţele lui George Naghi nu pot crede că acesta nu mai este. Petre Naidin , fost deputat, îl cunoştea de patronul de la Aldis din anul 2003. „L-am cunoscut în activiatea parlamentară în anii 2003-2004, mergând foarte des la el la firmă.

Din anul 2008, în fiecare an l-am sunat de Sf. Gheorghe să-i urez La mulţi ani. Îi spuneam George Bush de Călăraşi. Era un om extraordinar şi am mers şi la câteva petreceri organizate la ferma lui. Ştiu că mergea foarte des la Viena la control, suferind de o boală foarte grea. Nu pot să cred nici acum ce s-a întâmplat“, a spus Petre Naidin.

„Dumnezeu a avut nevoie de un ca el în Rai“

Daniel Drăgulin, vicepreşedintele Consiliului Judeţean era prieten cu George Naghi din anul 1989. „Îl cunoşteam din anul 1989, eram foarte buni prieteni. Nu pot să cred nici acum ce s-a întâmplat. Călăraşiul a pierdut un om extraordinar, pe toate planurile. Era un om jovial, bun, comunicativ, serviabil. Dumnezeu a avut nevoie de un om ca el în Rai“, a spus Daniel Drăgulin.

click pe poze pentru GALERIE FOTO! Citeşte şi:

George Naghi, patronul Aldis, a murit într-un accident nautic

George Naghi, cel mai bogat locuitor din Călăraş

Cine a fost milionarul George Naghi, patronul Aldis, mort în groaznicul accident nautic

Aceasta este şalupa în care a murit miliardarul George Naghi

Ce spun patronii de mezeluri despre moartea lui George Naghi

Afaceristul tulcean Nicolae Ciuleac, patronul mezelurilor Carniprod: „Regret decesul omului de calitate George Naghi"

Dispariţia milionarului George Naghi, moarte suspectă pentru Poliţie

Acesta este malul de care s-a izbit omul de afaceri cu şalupa

Călăraşiul decretează zi de doliu la înmormântarea milionarului George Naghi

Milionarul George Naghi avea vilă pe plaja din Mamaia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 2 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 5 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 9 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 6 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 3 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 4 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 7 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 12 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 8 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°