Alina Naghi are un politraumatism cranian şi fracturi la patru vertebre, dar nu se pune încă problema unei intervenţii chirurgicale, au declarat luni medicii de la Spitalul Floreasca, unde a fost internată în urma accidentului nautic în care soţul său, patronul firmei Aldis, a decedat.
"Pacienta este stabilă, conştientă şi cooperantă. Are un traumatism cranio-cerebral şi patru coaste fracturate", au spus medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Patronul producătorului de mezeluri Aldis, George Naghi (59 de ani), a decedat , duminică după-amiază, iar soţia sa a fost rănită grav în urma unui accident nautic care a avut loc pe Braţul Borcea al Dunării.
În urma accidentului, Alina Naghi (54 de ani) a fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, iar de aici medicii au decis să o transfere la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că şalupa în care se aflau George Naghi şi soţia sa, Alina, condusă de patronul firmei Aldis, se deplasa pe Braţul Borcea, dinspre Portul Călăraşi către zona Chiciu, iar la un moment dat ambarcaţiunea a ieşit de pe luciul apei şi s-a lovit de mal, undeva la intersecţia dintre Braţul Borcea şi Canalul Siderurgic.
Şalupa, care are un motor de 240 de cai putere, era proprietatea lui George Naghi. Omul de afaceri avea certificat de conducere a ambarcaţiunii de agrement, aceasta fiind înmatriculată la Căpitănia Portului Călăraşi.
Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze privind cauzele accidentului, printre care viteza excesivă sau o suferinţă a lui George Naghi care nu i-a mai permis să controleze ambarcaţiunea.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Călăraşi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Patronul firmei de mezeluri Aldis va fi înmormântat mier