Campioana României la polo, CSM Oradea, va întâlni echipele Steaua Roşie Belgrad, Mladost Zagreb, Dinamo Moscova, CN Marseille, Schurmann BSC şi Galatasaray Istanbul, în grupa A din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, a anunţat, luni, site-ul forului european (LEN).
La Mladost evoluează căpitanul naţionalei tricolore, Cosmin Radu.
CSM Oradea va juca în grupa A între 7-11 septembrie, LEN urmând să anunţe programul oficial al jocurilor. Meciurile din grupa A se vor juca sub formă de turneu, la Marsilia.
În grupa B, meciurile se vor juca la Kotor (Muntenegru), echipele implicate fiind CN Posillipo Napoli, VK Primoraci Kotor, Szeged Egylet, Panathinaikos Atena, Montpellier Waterpolo, BMK Harkov.
În Eurocup, România va avea drept reprezentantă formaţia Amefa Arad, care va evolua în grupa B (la Hanovra), alături de formaţiile Panionios Atena, SGW98/Waspo Hanovra, Enka Istanbul, Iveria Tblisi, Mornar Split, meciurile urmând să debuteze în 23 septembrie.