Îndepărtarea riscului de faliment tehnic al economiei SUA nu a fost suficient pentru a liniști piețele financiare în condițiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) a răspuns (inițial) ezitant față de problemele din Italia și Spania. Ceea ce înseamnă că perioada de convulsii din piața abia a început.
„Alarma” dată în piețe de datoriile grecești s-a extins către Italia și Spania, fapt care a împins dobânzile împrumuturilor cerute de aceste state la niveluri greu de suportat. Răspunsul dezlânat dat de BCE joia trecută a dus la deprecieri dezordonate ale monedei europene și la un nou segment de deplasare a capitalurilor către activele de refugiu. Trei zile mai târziu, duminică, BCE a sugerat că va veni în ajutor, însă magnitudinea și efectele acțiunii sunt încă discutabile.
„Problemele vin din zona economiilor reale, care dau semne de slăbiciune tocmai într-o perioadă în care datoria publică este în creștere. Dorința de siguranță a investitorilor se manifestă prin fluxuri înspre yani și franci elveținei, care ajung la cotații mult prea ridicate pentru a mai permite exportatorilor din țările respective să fie competitivi”, spune Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers. Intervențiile băncilor centrale din Japonia și din Elveția pentru a stopa aprecierea monedelor proprii au fost insuficiente pentru a opri o tendință impusă de turbulențele globale.
Într-un mediu foarte sensibil, S&P a răvășit mediile financiare printr-o decizie fără precedent vineri, după închiderea piețelor, marcând retrogradarea ratingului SUA cu o treapta, respectiv la AA+. Piețele de acțiuni au cunoscut deprecieri, francul a ajuns la un maxim record față de dolar, iar aurul, în mod previzibil, a depășit pragul de 1.700 de dolari/uncie, până la 1.715. Impactul deciziei a fost limitat totuși de avertizările anterioare ale agentiei privind posibilitatea u