Potrivit site-ului internaţional bribespot.com, care centralizează şpăgile la nivel mondial, în Maramureş s-au dat ca mită sume cuprinse între 3 lei şi 5.000 de euro. Cele mai multe sesizări, adică şapte din totalul celor zece cât se înregistrau până ieri, fac referire la şpaga dată în sistemul de învăţământ.
Maramureşul figura până ieri pe site-ul internaţional bribespot.com cu zece sesizări de dare de mită. Şapte dintre acestea vin de la Sighetu Marmaţiei, alte două de la Baia Mare şi una de la Târgu Lăpuş. Majoritatea, însă, reclamă corupţia din sistemul de învăţământ unde s-ar fi dat bani pentru promovarea examenului de Bacalaureat, pentru repartizarea într-o instituţie de învăţământ mai bună sau chiar pentru ocuparea unui post de director la o şcoală din judeţ.
„Habar n-am de acest site"
Cea mai mare sumă de bani dată mită, şi care a fost înregistrată pe acest site, este la Sighet, acolo unde o persoana a reclamat că ar fi plătit 5.000 euro preşedintelui PDL Sighetu Marmaţiei pentru un post de director la o instituţie de învăţământ. Petru Tomşa, cel care este acuzat direct, nu a putut fi contactat telefonic, ieri, de către reporterul „Adevărul". În schimb, la acuzaţiile aduse sistemului de învăţământ din judeţ a răspuns Ioan Vicsay, inspectorul şcolar general adjunct. „Sincer să fiu, habar n-aveam că există un asemenea site. Dacă acuzaţia este adevărată, atunci este foarte grav. Din păcate, noi nu dispunem de pârghiile necesare pentru a verifica aceste acuzaţii. Asta este treaba procurorilor şi a poliţiei. Dacă la noi nu există o sesizare scrisă, nu avem ce face", a declarat, ieri, Ioan Vicsay. O altă reclamaţie, tot de la Sighet, înregistrată în 18 mai 2011, se referă la suma de 1.000 de euro dată de o persoană pentru a ocupa un post de asistent la spitalul din oraş. „Probabil de-a lungul timpului s-a practicat, dar eu nu iau mită. E