Sfaturi sarcastice de investiţii au apărut în presa americană de ieri:
"Investiţi în Asia şi în statele mai bine conduse din America Latină şi ţineţi-vă o parte decentă din bani în aur, pentru că veţi avea nevoie de el".
Alerta este justificată de observaţia asupra discrepanţei dintre predicţiile CBO (Congressional Budget Office - agenţie federală care furnizează Congresului date economice, în paralel faţă de celelalte instituţii ale Guvernului) şi pretenţia preşedintelui Barak Obama şi a congresmenilor că majorarea plafonului de îndatorare va reduce datoria naţională.
Desigur, prima discrepanţă care ar trebui observată este una a logicii de bun-simţ: că nu poţi reduce datoria naţională îndatorându-te mai mult.
Dar, dincolo de bunul-simţ, se găseşte ştiinţa conducerii, care, uneori, se prevalează de trucuri prin care amână falimentul, ca să dea timp economiei să-şi revină.
Pe acest nivel suprapus bunului-simţ, argumentele contra creşterii îndatorării consideră că decizia preşedintelui american a fost greşită şi că ea conduce, dimpotrivă, la creşterea datoriei prezentului, de la 14 trilioane de dolari, la 23 de trilioane, peste zece ani.
Calculul relatează că Planul elaborat de Congres prevede reducerea cheltuielilor cu numai 917 miliarde dolari pe o perioadă de 10 ani şi că, în plus, o comisie specială de parlamentari a fost desemnată să găsească alte tăieri de cheltuieli de 1.500 miliarde, până în noiembrie.
Obiecţia susţine că economiile de 2.500 miliarde dolari pe o perioadă de zece ani sunt inconsecvente, dacă se ia în calcul faptul că preşedintele Obama a adăgat aproape 4.000 miliarde dolari datoriei naţionale în numai câţiva ani de mandat.
"Cum să faci un progres în materie de datorie, când adaugi pasive noi, de 4 miliarde de dolari, în fiecare zi?", se întreabă opozanţii planului de îndatorare.
Ei spun că